Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a anunţat că în 2019 actuala guvernare PSD-ALDE a asigurat o creştere cu peste 22% a veniturilor medicinei primare. Maricela Cobuz a declarat că în fiecare an, pe data de 19 mai, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Medicinei de Familie, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Medicilor de Familie, începând cu anul 2010. Deputatul social-democrat a spus că, în România, Societatea Naţională a Medicilor de Familie a sărbătorit pentru prima dată această zi în anul 2013, prin manifestări dedicate medicilor de familie.

„Medicina de familie ocupă un loc foarte important în cadrul specialităţilor medicale, medicul de familie fiind cel mai apropiat şi cunoscând cel mai bine pacienţii pe care îi are în evidenţă. Guvernarea actuală PSD-ALDE, prin Legea Bugetului pe anul 2019, a alocat o creştere a veniturilor medicinei primare cu peste 22% comparativ cu anul trecut, considerând în acelaşi timp că asigurarea serviciilor medicale corespunzătoare începând cu medicul de familie va decongestiona numărul mare de cazuri din spitale care pot fi tratate la domiciliu”, a declarat Maricela Cobuz. Ea a adăugat că, în acelaşi timp, cabinetele medicilor de familie au beneficiat de scutirea acreditării de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, ca măsură a debirocratizării sistemului.

Deputatul PSD de Suceava a arătat că medicii de familie, începând cu anul 2019, pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru în altă unitate administrativ-teritorială, unde nu funcţionează un alt cabinet medical de specialitate de medicină de familie, dacă solicitantul asigură un program de funcţionare de minimum 10 ore pe săptămână (prin modificarea art.75 din Legea 95/2006).

În final, Maricela Cobuz a dat asigurări că în calitate de deputat în Comisia pentru sănătate şi familie, dar şi în calitate de medic va fi în permanenţă alături de colegii din sistemul medical şi va încerca să soluţioneze diversele probleme din sistem.