Fostul prefect al județului și candidat din partea PSD Suceava pentru Camera Deputaților, Mirela Adomnicăi, a transmis că programul de guvernare al PSD pentru perioada 2021 – 2024 include soluții concrete și susținere financiară pentru reconversie profesională și dobândirea de noi competențe în vederea adaptării la o economie remodelată de criza COVID. Mirela Adomnicăi a precizat că acest ajutor va fi acordat în condițiile în care epidemia de Covid-19 a schimbat în mod semnificativ piața muncii. Adomnicăi a spus că în acest context, peste 60% dintre angajatori consideră că afacerea lor se află într-o mare dificultate, în timp ce sindicatele vorbesc despre 350.000 de locuri de muncă pierdute în ultimele opt luni, iar multe dintre cele păstrate au fost transferate în online. „Este adevărat că digitalizarea poate crea noi oportunități pe piața forței de muncă, dar totodată crește și riscul de excluziune pentru cei care nu posedă competențe specifice și, din păcate, numărul acestora este foarte mare în România. Conform studiilor, suntem pe locul 27 în rândul statelor membre ale UE în ceea ce privește nivelurile competențelor digitale minim-elementare”, a precizat Mirela Adomnicăi. Ea a explicat că susținerile financiare prevăzute în programul de guvernare al PSD au în vedere atât angajatorii, cât și persoanele fără un loc de muncă. Candidatul PSD Suceava pentru Camera Deputaților a declarat că angajatorii care doresc o reconversie profesională pentru angajații lor pot beneficia de vouchere în valoare de 100.000 euro, condiția fiind ca salarizarea acordată în urma noii calificări obținute să nu fie mai mică de 3.000 lei brut pentru anii 2021-2022.

De asemenea, Mirela Adomnicăi a adăugat că pe de altă parte, cei care nu au un loc de muncă pot beneficia de vouchere de formare profesională în valoare de 1000 euro pentru cursuri și stagii în cadrul unor unități acreditate de Ministerul Muncii. În același timp ea a explicat că aceștia pot beneficia de prime de acomodare pe perioada desfășurării cursurilor în valoare de maxim 500 de euro pe care le pot folosi pentru transport, masă, cazare, acești bani fiind condiționați de finalizarea cursurilor. Mirela Adomnicăi a mai precizat că acestea sunt doar o parte din măsurile Programului de Guvernare gândite de PSD pentru a veni atât în sprijinul angajatorilor care doresc să-și păstreze angajații, facilitându-le accesul spre noi competențe necesare în noul context economic, cât și al celor fără loc de muncă și cu șanse mici de angajare.