Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a solicitat Guvernului alocarea de urgență a fondurilor necesare pentru achiziția a 3.000 de hectare de pădure din județul Suceava, „pentru a opri hegemonia străină asupra fondului forestier al României”. Petru Negrea a susținut o declarație politică în plenul Parlamentului, în care a tras un semnal de alarmă cu privire la scoaterea la vânzare a aproximativ 3.000 de hectare de pădure din județul Suceava de o persoană fizică, solicitând Guvernului României să intervină de urgență și să aloce fondurile necesare pentru achiziționarea acestei suprafețe forestiere.

 

Negrea a avertizat că pădurea vizată are o importanță strategică pentru echilibrul ecologic, pentru economia locală și pentru viitorul suveran al României. „Pe surse, a fost indicat deja un cumpărător interesat de această achiziție, un cunoscut gigant suedez care a devenit, în ultimii ani, cel mai mare proprietar privat de păduri din România, deținând peste 46.000 de hectare”, a spus deputatul AUR de Suceava. El a acuzat statul român că, din nepăsare sau interes, refuză să își exercite dreptul legal de preempțiune, permițând astfel transferul unei noi suprafețe considerabile din fondul forestier către capitalul străin.

 

„Unde este Guvernul? Unde este Romsilva? Unde este preocuparea pentru suveranitate și pentru interesul național?” a întrebat deputatul sucevean, care a atras atenția și asupra faptului că statul are obligația legală și morală de a interveni. Mai mult, el a adăugat că din cele 3.000 de hectare, 128 de hectare se suprapun cu situl Natura 2000, zonă cu protecție specială la nivel european.

 

Deputatul AUR de Suceava a adus și un exemplu concret, amintind că în urmă cu jumătate de an, Guvernul a alocat fonduri pentru ca Romsilva să achiziționeze peste 4.000 de hectare de pădure în județul Neamț. „Dacă acolo s-a putut, se poate și la Suceava!”, a transmis ferm parlamentarul AUR.

 

În final, el a solicitat ferm Guvernului și Ministerului Mediului alocarea imediată a fondurilor pentru achiziția celor 3.000 de hectare, exercitarea dreptului de preempțiune, conform Codului Silvic și Codului Civil și oprirea extinderii hegemoniei străine asupra pădurilor României.

 

Petru Negrea a subliniat că pădurile nu reprezintă doar o resursă economică, ci sunt bogății strategice, rădăcini naționale și moștenirea copiilor noștri. „Resursele țării trebuie să rămână în proprietate românească, iar lipsa de acțiune din partea Guvernului ar reprezenta o trădare a interesului național. România nu este de vânzare!”, a încheiat deputatul sucevean.