Nedumerire adâncă

„Nedumerire adâncă a cuprins întreg poporul român din districtul Sucevei. Grea lovitură a îndurat acest district în campania electorală reeşind deputat ales, prin terorisarea din partea nechemată, prin lipsa de conştiinţă şi abusul de încredere comis faţă de electori, persoana cea mai puţin populară, care a făcut legătură de sânge cu duşmanii de moarte a tot ce e român, pentru a-şi înjosi naţia şi împila biserica. Să nu creadă cineva cumcă, prin această tărăgănare enigmatică fără rost, va creşte iarbă peste ranele adânci şi mortale ce le-a îndurat biserica şi naţiunea prin purtarea neruşinată şi împreunată cu cele mai infernale planuri ale unui călugăr rătăcit şi răutăcios”

„Patria”, Anul II, nr. 184, Cernăuţi, Mercuri în 30 Septemvrie 1898.

 

„Filmarea obiceiurilor bucovinene”

„În ziua de 19 Septembrie, d-l Puşcariu, director al Oficiului Naţional de Turism, secţia cinematografie, împreună cu d-l Gheorghe Repciuc, secretarul arcaşilor, Al. Săhleanu, comandant al Legiunii Străjereşti Câmpulung, precum şi un grup de tehnicieni s-au deplasat în comuna Mănăstirea Humorului, cu aparate de filmare sonoră, pentru a prinde pe peliculă mănăstirea, cu serviciul divin, obiceiurile de sărbătoare ale ţăranilor credincioşi, turnarea ţinându-se dela începutul slujbei divine până la fine, pentru a fi recepţionate toate momentele ei. După serviciul divin, Societatea arcăşească din localitate a organizat o serie întreagă de dansuri naţionale, care au fost jucate în faţa aparatului pentru a fi filmate. După aceea a fost aranjată de arcaşii gospodari şi gospodinele din comună, o nuntă ţărănească, cu toate obiceiurile prilejuite de un asemenea eveniment în regiune...Lumea imensă, care asista, în hainele ei pitoreşti, a fost de asemenea luată în aparat”.

„Glasul Bucovinei”, Anul XX, Nr. 5160, 25 Septembrie 1937.

 

O băutură cu efecte tonice şi stimulative

„Venise într-un timp şi prin unităţile alimentare sucevene o băutură excelentă cu efecte tonice şi stimulative: <Pepsy-Cola>. Sosise după ce în alte oraşe fusese dată în consum de vreo doi ani. Băutura aceasta se extrage din frunzele arbustului de coca (originar din zona tropicală a celor două Americi) şi, în stare pură, extrasul are şi un puternic efect euforic. O euforie a fost şi prezenţa lichidului răcoritor la Suceava. A dispărut fără urme. Rugăm pe responsabilii comerţului să nu ne mai joace asemenea feste. Nu sîntem copii! (deşi şi pentru ei <Pepsy> se recomandă cu căldură)”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6152, Suceava, Miercuri 27 septembrie 1967.