„Credinţe poporale bucovinene”

„Dacă sburdă vitele şi boloncănesc, când se mână la apă sau când se întorc, este semn că va fi o furtună mare.

Dacă mâţele sar şi se joacă prin casă, este semn a furtună.

Dacă îşi spală mâţa urechile, se crede că va ploua.

Dacă mâţa se tologesce drept în mijlocul casei, este semn că afară va fi moloşog”.

„Gazeta Bucovinei”, Anul V, Nr. 37, Cernăuţi, Joi 11/23 Mai 1895.

 

„Urgia răsboiului”

„Urgia răsboiului s-a dezlănţuit ca o straşnică cumpănă asupra ţerişoarei noastre. Ea şi-a aflat culmea în ocupaţiunea rusească, când duşmanul a cuprins întreg teritoriul dintre albia Siretiului şi valea adâncă a Moldovei, tăbărând în număr de zeci de mii în comunele resfirate între Gurahumorului şi Valeaputnei, până adânc în Fundu-Moldovei şi Ciocăneşti. Înaintarea falnică a Ruşilor s-a sdrobit lovindu-se de stâncile Mestecănişului, pe care le-au scăldat într-un potop de sânge. Pe urma duşmanului au rămas numai jale şi cea mai adâncă mizerie”.

„Viata Nouă”, Anul III, Nr. 153, 30 Mai 1915.

 

„Prelucrări cu...muzică”

„La 23 aprilie, conducerea IFET-ului Falcău şi-a propus să organizeze cu muncitorii sectorului Nisipitu o şedinţă în care să prelucreze problemele privind sistemul de salarizare îmbunătăţit. Pentru ca şedinţa să decurgă în bune condiţiuni, tovarăşii de la IFET au luat şi fanfara întreprinderii cu scopul ca, la sfîrşitul şedinţei, să prezinte un program artistic...Normatorul Victor Grigorovici, în loc să facă o prelucrare minuţioasă a problemelor privind sistemul de salarizare îmbunătăţit, a trecut la o relatare sumară şi de neînţeles, după care fanfara a intonat câteva melodii. Cu aceasta şedinţa a luat sfîrşit”.

„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2942, Suceava, Duminica 12 mai 1957.