Ieșire. Bulă și Bubulina au probleme în căsnicie. – Bulă, diseară ieșim și noi? – Ieșim, Bubulino, ieșim. Dar unde ai vrea, ai vreo idee? – Da! Unul din viața celuilalt.

Logodnic. ”Brăila, 30. — Azi a fost înaintat parchetului individul Pandele Ionescu, care deși căsătorit, se ocupa cu rentabila meserie de logodnic. După ce încasa conturi și avansuri din zestre, borfașul dispărea. Cel puțin zece domnișoare au depus plângere. Se pare că soția lui legiuită îi era complice ” (Presa, 1928).

Femei. ”O cucoană şi o cameristă au la un loc între șase și doisprezece diavoli.” (Pierre Veron).

Plăcere (salvatoare). Hemingway obișnuia să bea. Și nu puțin, și nu din când în când. Într-o scrisoare către criticul literar Ivan Kașkin, scriitorul – care avea să afirme, înainte de a se sinucide, învins de panică și anxietate, că alcoolul i-a fost „marele criminal” (ca și în cazul lui Scott Fitzgerald ori William Faulkner) – o recunoaște, cu o anumită mândrie hedonistă: „Beau de cînd aveam 15 ani și puține lucruri mi-au adus atâta plăcere. Cînd muncești toată ziua cu mintea și mai știi că mâine trebuie s-o iei de la capăt, ce altceva poate să-ți întrerupă șirul gândurilor și să le trimită în altă parte, dacă nu whisky-ul? Înainte să ieși din tranșee ca să pornești la asalt, cine ar putea să-ți spună ceva care să-ți dea, momentan, aceeași stare de bine pe care ți-o dă romul?”

Frumusețe. ”Nici un martiraj nu e prea greu pentru femeie dacă e vorba să-şi mărească frumuseţea.” (Montaigne)

Minune. ”Erai atât de subțire,/Aveai pasul mic și săltat,/În jur mirosea a iubire/Și-a părul tău proaspăt spălat/Și-a rochie lin spulberată/La orice-adiere de vânt,/Cînd trupul o clipă ne-arată/Ce are mai tainic și sfânt/Și-apoi se ascunde de lume/Și credem c-a fost o minune/Lăsată din cer pe pământ...” (Emil Brumaru)

Trio. Ion cu Măria, în pat. – Ioi, Mărie, io nu am loc. – Nici io. – Atuncea să plece cine se simte în plus!, zice Ion. Şi se ridică Vasile, zicând: – Doamne, Ioane, da’ zgârcit mai ești!

Afganistan. Soldații sovietici zboară cu avionul spre Afganistan. Comandantul le explică beneficiile războiului: – În Afganistan, pentru capul fiecărui dușman, veți primi 1.000 de ruble și 3 zile de permisie. Noaptea, avionul aterizează. Soldații coboară și, după un timp, se întorc c-un cap de om și îi spun, cu mândrie, comandantului: – Tovarășe comandant, iată primul cap de dușman. Vrem banii și zilele libere! – Ce ați făcut, nenorociților?! Încă n-am ajuns în Afganistan, că noi am făcut o escală de realimentare în Tadjikistan, în URSS…Iar capul – vai! – este al tovarășului Afanasov, secretarul de partid, care s-a îmbătat ca porcul, înainte de a decola din Moscova!

Paradis (pierdut pe vecie, cred). – De ce nu s-au certat Adam şi Eva niciodată? – Pentru că Eva nu-i povestea despre foştii iubiţi, iar Adam nu-i povestea despre cât de bine gătea mama lui, în comparație cu ea...

Partaj. – Salut, Costele, văd că te-ai împăcat cu nevastă-ta, mă bucur…– M-am împăcat pe dracu’! – Cum, dar v-am văzut ieri, în curte, spărgeaţi lemne şi sporovăiaţi. – Spărgeam lemne pe dracu’, noi împărţeam mobila!

Femei. „Toată viaţa am avut parte de femei fără suflet.” (Daniel, angajat la morgă)

Histrion. Uneori am replici atât de bune încât visez că vine Shakespeare însuşi la mine şi-şi cere scuze că le-a scris el înainte…

Întâlniri. Nu există întâlniri întâmplătoare. Orice om din viaţa noastră este un test, o pedeapsă sau un cadou…

Modestie. Normal că uneori vorbesc cu mine însumi, deoarece câteodată am nevoie de sfaturi de la un expert.

Xenofobisme. Austria despre Germania: „Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.” România despre Ungaria: „Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.” Belgia despre Franţa: „De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.” Belgia despre Olanda: „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”.

Cățel. Bulă vede pe stradă o domnişoară drăguţă, cu un căţel în braţe.Vrea s-o „agațe”.. și îi zice: – Ce n-aş da să fiu eu în locul căţeluşului! – Nu prea cred… eu îl duc la veterinar ca să-l castreze!

Bădiţă, de dorul tău. ”Bădiţă, de dorul tău/Mă topesc ca inu-n tău;/Mă topesc ca cânepa,/Bade, de dragostea ta,/Rău a fi de ne-om lăsa./Bădiţă, de dor de tine/Mă topesc şi mi-e ruşine.” (Culegător: Petru Lenghel lzanu, Bârsana, Ţara Maramureşului)

Inima-n mine nu-i bună. ”lnima-n mine nu-i bună/Ca poama de mătrăgună:/Că-i legată cu lanţuri/Şi cuprinsă de doruri ; /Legată-i cu lănţurele,/Cuprinsă-i de dorurele./Nu ştiu pă cine-aş afla/Să-mi dezlege inima,/Cât ar cere-atât i-aş da.” (Culegător: Petre Lenghel lzanu, Bârsana, Ţara Maramureşului)

Pedale. Şeful gărei Piteşti, Alecu Hontescu, nu se însurase din mai multe motive. Principalul era că mai toate femeile din această localitate își cam înşelau bărbaţii şi el nu voia să fie încornorat. Deci Alecu era celibatar şi cum era foarte amator al sexului frumos, alesese ca prietenă pe soţia unui subaltern al său, mecanicul Petru Olteanu. Cel care trebuia în fiecare dimineață, la zece şi jumătate, să plece cu trenul No. 68. Elena, soția sa, era o femeie frumoasă, bună şi – mai ales! - plină de draci. Îndată ce trenul de 10.30 pleca din staţie, Elena venea să se întâlnească cu șeful în cabina unde era ”acul” ce trebuia să dea drumul trenului la km. 3. Ei începeau să se giugiulească şi când fluieratul ascuţit al mecanicului se auzea în depărtare, la km. 3, şeful apăsa pe pedală zâmbind şi zicea iubitei lui: — Draga mea, îi deschid calea bărbatului tău! În urmă, îndrăgostiţii gustau în linişte fericirile adulterului. A doua zi scena se repeta şi totul ar fi mers de minune dacă nu se întâmplă o catastrofă neprevăzută. În dimineața aceia, Petru plecase încrezător ca totdeauna. Ajungând în dreptul discului km. 3, ceruse prin fluierat semnalul de liberă trecere. Mirat, văzu că discul se închide brusc. - Cu toate astea nu văd nici un tren înaintea mea! Privi din nou discul şi ceia ce văzu îl încremeni. Discul tremura! Adică se bătea ca o ușă suflată de vânt. - Desigur, e ceva anormal la Piteşti, îşi zise mecanicul. Atunci sări de pe maşină şi alergă spre cabina unde se afla acul, sigur că s-a întâmplat un accident. Ceia ce văzu însă, intrând în acea cabină, îl ţintui pe loc: nevasta lui, pe o canapea se afla în braţele şefului său. Cu picioruşele ei, ea lovea, fără voie, pedala de comandă a discului! Discul care oprise pornirea trenului tremura în cadenţa dezonoarei lui! Atunci, în faţa nenorocirii, mecanicul nu găsi decât aceste cuvinte : - Când domnul şef de gară va încheia, va fi aşa de bun să’mi redea soţia...şi drumul liber...? ” (Curentul, 1934)

Pădurea. ”Pădurea este înainte de toate o ființă colectivă, cea mai grandioasă din câte există, înfiorată de o viață proprie, închegată la rându-i din milioane de vieți individuale, cât se poate de diverse – contopite într-o fizică armonică și într-un duh unitar, care impresionează copleșitor și într-un fel unic spiritul omenesc.” (Acad. Emil Pop)