De ce, însă, îngăduie Dumnezeu ca o boala atât de banală, aparent, să facă atât de mult rău umanității? Poate pentru că de această tristețe covârșitoare are omul nevoie pentru a găsi drumul de întoarcere Acasă...

Poate acesta este realismul de care avem nevoie pentru a înțelege că nu ne putem găsi împlinirea și bucuria vieții, fericirea, în tot felul de lucruri lumești, materiale, trecătoare. Un singur lucru îi trebuie sufletului pentru a fi fericit: „gustul de Dumnezeu”! Dacă începi să-l cauți pe Dumnezeu, să-L lucrezi, să-L ai în sufletul tău, psihicul tău se va echilibra.

Știți că există „Zonele Albastre”? Țările în care populația are un grad de fericire foarte ridicat, fericirea lor neavând legătură cu bunăstarea economică. Marile capitale, metropolele lumii nu se află în „Zonele Albastre”. Acestea au niște indici foarte clari: legătura cu pământul (oamenii ce trăiesc acolo, chiar dacă sunt oameni ocupați, cu joburi solicitante, găsesc timp pentru grădinărit), trăiesc aproape de mare și, poate cel mai important de menționat, sunt populații foarte credincioase care formează comunități, ce viețuiesc în jurul Bisericii.

Așadar, dacă nu vom depune un pic de efort pentru a organiza viața noastră, vom fi clar, fără dubiu, viitori pacienți ai unui cabinet/spital de psihiatrie (Slavă Domnului că există), dar lucrul acesta este tare greu, să știți. Numai cine n-a gustat din tristețea diagnosticată (aceea pe bune, nu cea închipuită, prin care doar ceri atenție) poate spune că depresia nu e mare lucru, că se tratează. Depresia mai este numită „cancerul sufletesc” și este o problemă serioasă, cu care lupți uneori toată viața și pentru care ai nevoie de mult efort și suport.

Viața trăită într-o comunitate (asumat, nu doar tangențial), îndrăznesc să zic că are o mare contribuție în starea psihică a omului, în prevenția tulburărilor psihice. Sunt mulți români plecați în străinătate care nu au luat nimic cu ei (poate nu și-au luat nici părinții, nici copiii), dar care au luat cu ei Biserica. Poate singurul loc în care românii din diaspora se întâlnesc și își tratează dorul, singurătatea și tristețea este Biserica. Uneori poate greșesc și se ghetoizează (se retrag în această comunitate, nemainteresându-i prea mult de restul lumii).

Eu nu sunt de acord cu acest fel de existență creștină. Noi trăim în lume, nu trebuie să o părăsim. Noi suntem creștini în lume și purtăm un mesaj, al Iubirii lui Hristos. Comunitatea este „doar” locul în care îți încarci bateriile, iar apoi mergi în lume și împarți ce ai primit. În comunitate înveți să trăiești viața aceasta în perspectiva veșniciei, aici îți formulezi o viziune, un mod de viață pe care îl împărtășești apoi celor din jurul tău: „Prin aceasta vă veți cunoaște că sunteți ucenicii Mei: vă veți iubi unii pe alții!”

În timp ce lumea este din ce în ce mai otrăvită de certuri, violențe și ură, fii tu cel care răspândești în ea Dragostea lui Hristos!

(Părintele Visarion Alexa, Doxologia.ro)