„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de osânda veșnică. Pentru că unii ziceau: Are duh necurat. Atunci au venit Mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulțimea ședea împrejurul Lui. Și I-au zis unii: Iată, Mama Ta și frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Atunci El le-a răspuns, zicând: Cine sunt mama Mea și frații Mei? Și, privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei! Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.”

Hula și remediile împotriva ei

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 273, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 438

„Întrebarea 273: Ce ar trebui să facă cineva ca să hulească împotriva Duhului Sfânt? (Marcu 3, 29) Răspuns: Din hula de atunci, pe care au hulit-o fariseii, împotriva cărora s-a stabilit și judecata aceasta, este clar că și acum hulește împotriva Duhului Sfânt cel care atri­buie celui potrivnic lucrările și roadele Duhului Sfânt; lucru pe care îl pătimim cei mai mulți, când, de multe ori, disprețuind primejdia, pe cel sârguitor îl numim vani­tos, iar celui care arată râvnă bună, mințind, îi atribuim mânie, și când spunem altele ca acestea, mințind cu gânduri viclene.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 367

„Hula nu-I pricinuiește nici o vătămare lui Dumnezeu; ci, dimpotrivă, cel ce-L hulește, acela se rănește. Nu te mânia pe hulitor! Suspină pentru el, plânge-l! Fapta lui e vrednică de plâns. Pe un om rănit nimic nu-l poate vindeca așa de bine ca blândețea. Blândețea e mai puternică decât forța. Iată ce grăiește Dumnezeu, Cel hulit de noi, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament; în Vechiul Testament: Poporul Meu, ce ți-am făcut? (Miheea 6, 3); iar în Noul Testament: Saule, Saule, pentru ce Mă prigo­nești? (Fapte 9, 4) Pavel ne porun­cește să-i povățuim cu blândețe pe cei ce ne stau împotrivă (II Timotei 2, 25); iar Domnul i-a certat cu asprime pe ucenici când s-au apropiat de El și I-au cerut să pogoare foc din cer, spunându-le: Nu știți ai cărui Duh sunteți (Luca 9, 54-55). Și acum, când cărturarii L-au hulit, Domnul nu le-a spus: O, spurcaților și înșelătorilor! O, pizmașilor și dușmanii mântuirii oamenilor!, ci: Pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre? (Matei 9, 4) Trebuie, dar, să stârpim cu blândețea boala. Omul care se îndreaptă datorită fricii se întoarce iute iarăși la răutatea lui. De aceea a poruncit Domnul să se lase și neghina (Matei 13, 30), ca să se dea vreme de pocăință. Mulți din aceștia s-au pocăit și au ajuns oameni vrednici, deși mai înainte erau păcătoși și răi. De pildă: Pavel, vameșul, tâlharul. Și ei erau neghine, dar au ajuns grâu curat. (...) Că sufletul omului este cinstit cu libertatea voinței.” 

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)