Pacienţii, însoţitorii sau vizitatorii care vor veni cu autoturismul la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava şi vor petrece mai puţin de o oră în incinta unităţii medicale vor avea la dispoziţie şi 20-30 de locuri fără plată. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat că este vorba despre locurile de parcare care vor fi amenajate înainte de bariera de la parcarea cu plată, în zona  atelierului de reparaţii. Tot aici vor opri şi taxiurile, indiferent dacă aduc la serviciu angajaţi ai spitalului, pacienţi sau vizitatori.

În ceea ce priveşte parcarea cu plată, pentru prima oră se va plăti 5 lei, apoi câte 1 leu pentru fiecare oră în plus. Rîmbu a explicat că parcarea va fi dotată cu bariere, parcometre şi afişaj electronic al gradului de ocupare, precum şi cu sistem de monitorizare video. „Intenţia noastră nu este neapărat de a face venituri din taxa de parcare, ci să eliminăm anumite practici”, a spus managerul, făcând referire la lăsarea maşinii, de către pacienţi, în curtea spitalului, pe toată durata internării, la folosirea locurilor din incintă de către cei care merg la piaţa din apropiere sau de către angajaţii altor instituţii din zonă. Totodată, astfel se vor evita şi altercaţiile dintre oamenii nemulţumiţi că nu pot parca în curte şi paznici şi „terminăm şi cu povestea datului banilor la paznici pentru acces”, consideră Vasile Rîmbu.

Angajaţii unităţii medicale care vor să vină cu maşina personală la serviciu vor primi cartelă de acces pe baza unui abonament de 100 de lei/lună. Cartela nu este transmisibilă pentru că abonamentele se fac pe numărul autoturismului. Având în vedere că instituţia medicală are 1.400 de salariaţi, este evident că abonamentul nu garantează locul de parcare, ci doar plata lunară a unei sume mai mici. Numai pentru prima oră de parcare din cele 25 de zile lucrătoare dintr-o lună, dacă ar utiliza parcometrul un salariat ar trebui să plătească 125 de lei. Banii încasaţi din taxa de parcare vor fi folosiţi pentru întreţinerea căilor de acces în spital. Parcarea  cu plată va avea aproximativ 300 de locuri. Cele mai multe locuri libere vor fi în timpul programului de vizită, 15.00-17.00, după ce pleacă personalul din schimbul de dimineaţă, cel mai numeros deoarece include şi angajaţii TESA. Sistemul de parcare contra-cost va intra în vigoare din luna septembrie, după montarea sistemului de taxare şi a afişajului electronic a gradului de ocupare