Spitalele din județul Suceava au rămas cu mai puțin de 100 de locuri disponibile pentru pacienții diagnosticați cu Covid-19. La data de 12 ianuarie, în spitalele din județ erau internate 373 de persoane diagnosticate cu Covid-19 și 109 suspecte de Covid-19, ceea ce face ca la această dată să mai fie disponibile 91 de locuri în zona Covid și 110 locuri pentru zona tampon.

De trei zile, Spitalul Municipal Rădăuți nu mai are nici un loc liber pentru pacienții cu Covid, aici fiind  internați 94 de pacienți: 15 cu forme ușoare, 62 cu forme medii, 15 cu  forme grave și 2 pacienți cu formă critică de boală, precum și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt internați 548 pacienți, dintre care 194 cu Covid-19, 87 pacienți sunt în zona tampon și 267 pacienți cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții cu Covid,  52 prezintă forme severe și 19 au forme grave și sunt internați în secția ATI.

Potrivit informării de presă transmisă marți de Prefectura Suceava, la nivelul județului, în intervalul 11-12 ianuarie au fost internate 39 de persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 26 de persoane declarate vindecate.

De asemenea, se află în carantină 1000 de persoane, din care 120 intrate în intervalul 11-12 ianuarie. În izolare la domiciliu se află 681 de persoane, din care 70 intrate în intervalul 11-12 ianuarie.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 9 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 10 au câte un caz, 42 au sub cinci cazuri, 31 au sub zece cazuri, iar 22 au peste zece cazuri în evoluție.

În total, la această dată în județul Suceava sunt 1.217 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție. 78 de localități sunt în zona verde, 30 în zona galbenă și 6 în zona roșie.

În municipiul Suceava incidența a crescut la 2,42 la mie, 42 de persoane fiind confirmate pozitiv în municipiul Suceava în data de 12 ianuarie, față de 2,20 și 38 în zilele de 11, 10 și 9 ianuarie. Rata de pozitivare la nivelul județului este de 14%, de 3 zile.

În județ, pe 12 ianuarie au fost raportate 5 decese la persoanele confirmate cu Covid-19, numărul total al deceselor ajungând la 842.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează până acum 14.627 de persoane declarate vindecate.

În ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19, menționăm că în data de 11 ianuarie în județ au fost vaccinate 375 de cadre medicale, cele mai multe, 175, la centrul organizat la Spitalul de Urgență Suceava. Potrivit DSP, nu au fost înregistrate reacții adverse. De la începutul campaniei de vaccinare, în județ s-au efectuat în total 2.600 vaccinări anti-Covid-19.