„Lombardia României”, de anul trecut, are acum cea mai scăzută rată de infectare din țară. Județul Suceava a înregistrat, miercuri, 60 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și 16 de cazuri reconfirmate pozitiv la retestare, din 1.557 de persoane testate în intervalul 23-24 martie. Incidența cumulată a cazurilor pozitive se menține de trei zile cea mai mică din țară, de 1,08 la mie. În zona verde, cu o rată de infectare sub 1,5 la mia de locuitori, mai sunt patru județe: Harghita, cu o incidență de 1,09 la mie, Buzău – 1,19 la mie, Vrancea- 1,29 la mie și Vaslui – 1,40 la mie.

La nivel național, în intervalul 23-24 martie au fost efectuate 28.363 de teste RT-PCR (18.825 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.538 la cerere) și 11.878 de teste rapide antigenice. În urma testelor au fost înregistrate 6.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Cele mai multe cazuri noi sunt în București- 1.092, Cluj – 388, Ilfov – 348, Timiș – 304, Brașov – 225 și Hunedoara 203.

Miercuri au fost raportate 137 de decese - 69 de bărbați și 68 de femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, două decese au fost la categoria de vârstă 30-39 ani, două la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 de decese la 60-69 ani, 54 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 de decese la categoria de peste 80 de ani. 130 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 12.359. Dintre acestea, 1.351 sunt internate la ATI.