Numărul persoanelor aflate vineri în carantină în județul Suceava a fost de aproape trei ori mai mare față de ziua precedentă. Conform buletinului zilnic de presă transmis de Prefectura Suceava, vineri dimineață erau în carantină 1.258 de persoane, din care 104 intrate în intervalul 8-9 aprilie, față de 498 de persoane, în ziua precedentă. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că 602 persoane dintre cele aflate în carantină sunt oameni care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR. Diferența de 656 de persoane este reprezentată de cei care au venit în Suceava din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, așa numita „zonă galbenă”, a precizat Gabriela Băncilă.

Pe lista țărilor din zona galbenă se află, printre altele, Austria, Italia, Belgia, Olanda, Cipru, Polonia, Franța, Suedia etc.

Menționăm că numărul sucevenilor confirmați cu SARS-CoV-2 care se află în izolare la domiciliu a rămas constant: 350 de persoane. Dintre acestea, 30 au intrat în intervalul 8-9 aprilie.