Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava mai avea, miercuri dimineață, doar 16 locuri disponibile pentru internarea pacienților cu Covid. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Dan Teodorovici, a declarat că, în fața numărului tot mai mare de pacienți infectați cu SARS-CoV-2, s-a solicitat aprobarea Direcției de Sănătate Publică pentru ca pavilionul în care funcționează secția Pneumologie să fie din nou pentru Covid. De asemenea, s-a solicitat și s-a primit aprobarea pentru creșterea numărului de paturi la Terapie Intensivă Covid. „La ATI Covid am suplimentat cu patru paturi și pregătim secția Pneumologie pentru pacienții cu Covid, din ce în ce mai mulți”, a declarat doctorul Teodorovici.

Miercuri dimineață, în spitalul din Suceava erau internați 96 de pacienți cu Covid, dintre care 33 cu forme grave și 12 cu forme critice de boală, internați la ATI. Patru dintre ei sunt intubați. În intervalul 7-8 septembrie, în spitalele din județ s-au internat 29 de pacienți cu Covid, dintre care 13 în Spitalul de Urgență Suceava. În total, în spitalele din județ sunt internați la această dată 166 de pacienți cu Covid, dintre care 33 cu forme grave și 14 cu forme critice.