Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), a recunoscut, într-un interviu acordat celor de la BBC, că Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi anulate în cazul în care nu vor putea avea loc nici în 2021.

„Nu poți angaja pentru totdeauna 3.000 sau 5.000 de persoane într-un comitet de organizare. Nu poți modifica în fiecare an întregul program sportiv la nivel mondial al tuturor federațiilor majore. Nu poți ține sportivii în incertitudine”, a declarat Bach.

Conducătorul mişcării olimpice a precizat că premierul japonez Shinzo Abe i-a spus foarte clar că nu există un eventual Plan B pentru Olimpiadă, dacă aceasta ar trebui amânată din nou, în vara anului viitor.

Pe 24 martie 2020, Shinzo Abe a anunțat decizia de a amâna cu un an debutul Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Tokyo, ce urmau să se desfășoare inițial în vara lui 2020.

Potrivit noului calendar, Jocurile Olimpice de la Tokyo urmează să se desfășoare în perioada 23 iulie – 8 august 2021, în timp ce Jocurile Paralimpice sunt programate între 24 august și 5 septembrie 2021. Şase luni mai târziu ar urma să aibă loc Jocurile Olimpice de iarnă, ediţia 2022, de la Beijing.

Întrebat dacă Jocurile Olimpice s-ar putea desfăşura cu porțile închise, Thomas Bach a precizat: „Nu este ceea ce ne dorim. Pentru că spiritul olimpic constă în unitatea suporterilor şi acest lucru face Jocurile atât de unice, pentru că se desfăşoară pe un stadion olimpic şi toţi fanii din întreaga lume sunt împreună. Însă când va veni decizia… v-aș ruga să-mi acordați mai mult timp pentru a-i consulta pe sportivi, Organizația Mondială a Sănătății și partenerii japonezi”, a adăugat președintele CIO.

Jocurile Olimpice au fost anulate ultima oară în 1944, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, însă nu au fost niciodată amânate, în istoria lor modernă de 124 de ani.

Recent, CIO a decis să aloce suma de 800 de milioane de dolari (740 de milioane de euro) pentru combaterea consecințelor crizei legate de coronavirus. Thomas Bach a precizat, la momentul respectiv, că majoritatea acestei sume, 650 de milioane de dolari, va fi alocată amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo până în 2021, în timp ce 150 de milioane de dolari vor merge către mișcarea olimpică, în special către federațiile internaționale puternic afectate de actuala criză.