Sosirea Stelei pe Areni, pentru meciul de joi, din Cupa României, cu Steaua Bucureşti, a scos fanii suceveni în stradă. Ieri dimineaţă, la ora 7.00, cu opt ore înaintea deschiderii caselor de bilete, iubitorii fotbalului din judeţ s-au aşezat cuminţi la coadă pentru a-şi achiziţiona tichete la partida mult aşteptată.

Printre cei mai harnici a fost Aurel Porec, în vârstă de 54 de ani, care a venit tocmai de la Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei. „S-au făcut deja şapte ore de când stau la coadă, dar aş sta şi 20 de ore fără probleme, numai să prind bilete la acest meci. Sunt plecat de la 6 dimineaţa de acasă, însă nu contează, pentru un asemenea joc m-aş deplasa şi 1.000 de kilometri. Cu un aşa eveniment nu ne mai întâlnim degrabă. Chiar dacă sunt stelist înrăit, vreau să câştige Foresta, iar apoi să vină pe Areni Botoşaniul, şi să-i batem şi pe ei. O să scandăm încontinuu şi o să-i purtăm pe jucători spre victorie”.

La ora 15.00, în rând se aflau în jur de 1.000 de persoane, fiecare suporter având dreptul să cumpere maximum patru bilete. Preţurile au fost stabilite de organizatori după cum urmează: 50 de lei la Tribuna I, 40 de lei la Tribuna a II-a şi 30 de lei la Peluze, mai mari ca de obicei, dar chiar şi aşa cererea a fost foarte mare şi nu a putut fi satisfăcută în totalitate, şi asta în condiţiile în care meciul va fi transmis în direct de trei posturi de televiziune, Pro TV, Digi şi Dolce.

 

Sucevenii sunt încrezători în șansa Forestei

Gheorghe Burlă este un alt sucevean iubitor de fotbal care s-a trezit de dimineaţă pentru a fi sigur că pune mâna pe un bilet. „Stau de la coadă de la ora 8.30, dar se merită, pentru că vine la Suceava o echipă mare. Eu însă sper să bată echipa mai mică, chiar dacă sunt stelist de când mă ştiu. Până la urmă, Steaua n-a arătat nimic în ultimele meciuri, aşa că Foresta are şansa ei. Pronostichez un 2-1 pentru gruparea suceveană”.

La fel de optimist în privinţa deznodământului partidei de joi a părut şi Adrian Doboş, un tânăr care s-a alăturat rândului în jurul orei 10.30. „Am venit să iau bilete pentru mine şi prietenii mei. Am hotărât ca persoana care trebuie să stea la rând să fie desemnată în urma unei trageri la sorţi. Eu am tras bileţelul necâştigător, dar nu mă plâng. Îi aştept totuşi pe prietenii mei să apară din clipă-n clipă şi să-mi aducă o cană cu ceai, ca să mă încălzesc. Revenind la meciul de joi, este clar că Steaua nu mai joacă precum o făcea pe vremuri, iar băieţii noştri sunt capabili să facă un meci bun. Sper să asistăm la un joc spectaculos, să fi meritat efortul de a sta atâtea ore-n frig”.

Toate tichetele pentru acest joc s-au epuizat în timp record, în doar trei ore de la punerea lor în vânzare, într-un moment în care se mai aflau la coadă aproximativ 100 de persoane.

Au fost distribuite către fanii suceveni 5.600 de bilete, în condiţiile în care tribuna supraetajată şi sectorul peluzei din dreptul părţii a doua vor rămâne închise din cauza degradării. Pe hârtie, stadionul Areni poate găzdui în acest moment doar 7.000 de spectatori, însă regulamentul impune ca doar 90% din locurile fiecărui sector să fie ocupate, din motive de siguranţă. Mai mult, 5% din totalul biletelor puse-n vânzare trebuie cedate echipei vizitatoare, acelaşi număr de tichete urmând să fie direcţionate către Federaţia Română de Fotbal şi partenerilor competiţiei. Alte câteva sute de locuri se pierd din cauza zonei tampon dintre cele două galerii, impusă de forţele de ordine şi securitate.

Confruntarea dintre Foresta şi Steaua din şaisprezecimile Cupei României se va disputa joi, cu începere de la ora 21.30, pe stadionul Areni.