Cel mai bun sportiv al secţiei de atletism de la Clubul Sportiv Municipal Dorna din Vatra Dornei, Andrei Dorin Rusu, a început în forţă competiţiile de sală din anul 2017. Sâmbătă şi duminică, atletul pregătit de antrenorul Cristian Prâsneac a luat startul la Bucureşti, la prima etapă a Campionatului Naţional de atletism pentru seniori, tineret şi juniori I, obţinând două rezultate foarte bune. În prima zi a concursului, Andrei Dorin Rusu a câştigat proba de 1.500 de metri cu timpul de 3 minute, 50 de secunde şi 11 sutimi, timp cu care şi-a doborât recordul personal şi a fost la numai 96 de sutimi de a bate recordurile naţionale în proba de 1.500 de metri la tineret şi juniori I. În a doua zi a concursului, Andrei Dorin Rusu a reconfirmat forma foarte bună în care se află şi a câştigat detaşat proba de 3.000 de metri la tineret şi la seniori, după 8 minute, 16 secunde şi 78 de sutimi, şi asta în ciuda faptului că este încă junior I. De remarcat este faptul că atletul clubului CSM Dorna Vatra Dornei a reuşit în proba de 3.000 de metri să obţină al treilea timp mondial din acest sezon la juniori I, după un britanic şi un suedez.   

"Sunt foarte încântat de evoluţia sportivului meu la această primă etapă a naţionalei, mai ales pentru faptul că a fost foarte aproape de a realiza recordul naţional în proba de 1.500 de metri. Sper ca pe data de 11 februarie, la Campionatul Balcanic de la Istanbul, să reuşim să doborâm recordul naţional la 1.500 de metri, iar pe 25 februarie, la Campionatul Balcanic de Seniori de la Belgrad, să realizăm un nou record naţional în proba de 3.000 de metri. Mulţumesc celor care ne sunt alături şi ne ajută în activitatea noastră, în special Primăriei municipiului Vatra Dornei", a declarat antrenorul dornean Cristian Prâsneac.