Liceul Tehnologic „Nicanor Moroşan” din comuna Pârteştii de Jos a găzduit recent Cupa „1 Decembrie” la  tenis de masă, întrecerea fiind destinată elevilor de gimnaziu şi de liceu.

Nu mai puţin de 200 de elevi au participat la această competiţie, care s-a bucurat de un real succes printre competitori.

În concursul băieţilor de gimnaziu cel mai bine s-au descurcat Alexandru Silvestru Sahlean, Octavian Buliga şi Vasile Mireuţă, care au încheiat pe primele locuri în ierarhia finală, în această ordine. Elena Magdalena Strugaru a câştigat turneul fetelor, acesta fiind urmată în clasament de Gabriela Sahlean şi Ioana Isabela Sava.

Întrecerea rezervată liceenilor a fost la fel de antrenantă. La băieţi s-a impus Marius Dranca, după o competiţie foarte strânsă cu Ciprian Pomîrleanu şi Marian Fierar. Concursul feminin a adus-o în prim-plan pe Alexandra Maria Solcan, care le-a devansat în clasament pe Monica Ciorneiu şi Maria Albertina Pletosu.

Turneul de tenis de masă de la Pârteştii de Jos a avut loc în cadrul Olimpiadei Gimnaziilor şi a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, laureaţii acestui concurs urmând să participe la faza pe judeţ a întrecerii.

Competiţia găzduită de Liceul Tehnologic „Nicanor Moroşan” a fost organizată de Asociaţia Sportivă „Fagga” Pârteştii de Jos, condusă de profesorul Niculai Strugariu, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava.