După eşecul cu Ştiinţa Miroslava, antrenorul Forestei, Florentin Petre, a declarat că nu vrea să plece de la Suceava şi va rămâne în continuare pe banca tehnică dacă va avea condiţiile necesare promovării în Liga a II-a. 

„Îmi doresc foarte mult să rămân la Suceava, deoarece am o datorie morală faţă de oamenii care iubesc acest sport în Suceava. Dacă se vrea să se facă performanţă şi să existe o continuitate în fotbal pot să mă înham la un nou drum, altfel n-am ce să fac. Oferte am de la alte echipe, dar mă doare inima că n-am putut să ajut oraşul aşa cum mi-am dorit. Dar nu voi putea să continui dacă nu vom avea stabilitate financiară, o conducere administrativă care să ne ofere condiţiile necesare pentru a promova din nou în Liga a II-a şi un lot de cel puţin 24 de jucători pe care să mă pot baza şi din care să pot să aleg, nu să stau să mă rog la Dumnezeu în fiecare seară să nu se mai accidenteze nimeni. Am chemat toţi juniorii de calitate pe care i-am avut, am încercat să aduc şi alţii, dar n-au vrut să vină şi n-am înţeles niciodată de ce. Îmi pare rău că n-am reuşit să scap echipa de momentul ăsta dificil, dar un singur lucru este cert, că n-o să cedez şi o să merg mai departe cu Dumnezeu înainte”, a declarat Florentin Petre.

 

Antrenorul sucevenilor s-a plâns din nou de lotul restrâns de jucători

Tehnicianul forestierilor le-a mulţumit suporterilor că sunt alături de echipă, mai ales în aceste momente grele. Florentin s-a plâns din nou de lotul foarte restrâns şi a repetat faptul că s-ar fi legitimat din nou pentru a ajuta echipa şi-n plus i-ar fi chemat şi pe foştii fotbalişti de top ai Sucevei.             

„Din păcate şansele noastre de salvare sunt mici, foarte mici sau deloc. Este un lucru dureros pentru un oraş ca Suceava. Este păcat de suporterii care vin în tribune şi ne încurajează, aşa cum au făcut chiar şi la finalul meciului când au fost alături de băieţi şi vreau să le mulţumesc pentru acest lucru. Nu am ce să le reproşez băieţilor, deoarece pentru mine sunt nişte eroi ţinând cont de condiţii şi de cum s-au desfăşurat lucrurile în toată această perioadă, din ianuarie şi până acum, cu frământări, probleme şi neajunsuri. Unul din acestea este lotul restrâns de jucători, de 7-8 meciuri jucăm cu 14 jucători şi, cum am mai spus, îmi pare rău că nu m-am putut legitima şi eu ca să-mi ajut echipa, atât eu, l-am sunat şi pe Goian, dacă se putea îl sunam şi pe Semeghin sau Bălan”, a explicat Petre. 

Florentin Petre crede că dacă Stănescu nu s-ar fi accidentat, Foresta nu ar fi pierdut acest meci.        

„Am întâlnit o echipă cu o stabilitate destul de bună a lotului, dar şi cu bani şi condiţii mult mai bune decât noi. Ne-au surprins prin Marin, care după părerea mea este unul din cei mai buni atacanţi din Liga a II-a şi poate să joace şi-n primul eşalon fără probleme. Am văzut astăzi un Coroamă bun, jucător pe care eu mi l-am dorit de foarte mult timp, deoarece el şi-a continuat studiile la şcoală şi cu siguranţă ne-ar fi putut ajuta mult în economia jocurilor. În plus nu i-am avut pe Cerlincă şi Matei, iar după 20 de minute l-am pierdut pe Stănescu şi sincer să fiu dacă l-am fi avut tot meciul cred că nu pierdeam. Vreau să-i felicit pe jucători pentru perioada cât am lucrat cu ei şi o s-o fac şi până la terminarea sezonului. Am avut momente bune, dar am luat gol în minutul 45 pe o greşeală colectivă. Jucătorii au avut o atitudine bună, dar au riscat mult şi adversarul ne-a prins pe contraatac şi dintr-o fază fixă a marcat”, a spus Florentin Petre.