Vremea foarte schimbătoare şi ploile căzute în ultimele zile au dat peste cap programările meciurilor din Cupa Monitorul la Tenis. Astăzi, deşi sunt anunțate alte ploi, organizatorii au programat alte şase meciuri.

În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanţi. Aceştia au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În prima fază a competiţiei se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toţi jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcţie de locul ocupat în grupe.

Partidele au loc, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi Baza Sportivă IRE.

Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.

Rezultatele de ieri

Luni 30 iulie ora 17.15

Dorin Cazaciuc – Adrian Dobrescu

Secundară, -40, Elim, Turul II

Baza Unirea

1-6, 6-3, 6-4

Luni 30 iulie ora 19.00

Gavril Vârvara – Marius Burdujoc

Secundară, Grupa D, +40

Baza Unirea

6-1, 6-3

Luni 30 iulie ora 16.00

Alex Drăgănescu – Emilian Petruneac

Secundară, -40, Elim, Turul II

Baza IRE

amânat

Meciuri programate azi

Marți 31 iulie ora 07.30

Ionel Şuiu – Daniel Bujder

Secundară, -40, Elim, Turul II

Baza Unirea

Marți 31 iulie  ora 17.00

Paul Mărincuţa – Sorin Croitor

Principală, +40, Elim, Tur II

Baza Unirea

Marți 31 iulie  ora 19.00

Octavian Lissov – Doru Ţibulcă

Principală, +40, Elim, Tur II

Baza Unirea

Marți 31 iulie ora 08.00

Maricel Caba – Olivian Brandis

Principală, +40, Elim, Tur II

Baza IRE

Marți 31 iulie ora 14.00

Vasile Apopei – Bogdan Radaviciute

Secundară, Grupa C, +40

Baza IRE

Marți 31 iulie ora 16.00

Alex Drăgănescu – Emilian Petruneac

Secundară, -40, Elim, Turul II

Baza IRE