Cupa Monitorul a intrat de ceva vreme în faza meciurilor eliminatorii, astfel că întâlnirile sunt din ce în ce mai încrâncenate. Două astfel de dueluri tari sunt programate astăzi, în care sunt angrenați Dan Chiuchişan, Adrian Wendling, Alin Leuciuc şi Dorin Goian, cel mai titrat fotbalist sucevean din toate timpurile.

În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanţi. Aceştia au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În prima fază a competiţiei se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toţi jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcţie de locul ocupat în grupe.

Partidele au loc, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi Baza Sportivă IRE.

Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.

Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

Vasile Apopei – Radu Ulea

Secundară, +40, Turul I

Baza Unirea

 6-2, 6-2

Dumitru Negru – Ioan Ceucă

Veterani, +60, Turul I

Baza Unirea

 7-5, 6-4

Dan Vlădeanu – Cezar Onciu

Princip. – 40, Turul I

Baza Unirea

4-6, 5-7

Narcis Polocoşer – Dan Lefter

Principală, + 40, Turul II

Baza Unirea

6-4, 6-2

Valeriu Avrămia – Vlad Grigoriu

Veterani, + 60, calif. tablou

Baza IRE

5-7, 3-6

Programul de astăzi:

Vineri 10 august ora 17.00

Dan Chiuchişan – Adrian Wendling

Princip. – 40, Turul I

Baza Unirea

Vineri 10 august ora 19.00

Alin Leuciuc – Dorin Goian

Princip. – 40, Turul I

Baza Unirea