Lotul de sanie pe pistă naturală al României a plecat marţi, 29 ianuarie, spre staţiunea italiană Latzfons, unde, în perioada 31 ianuarie – 3 februarie, se va desfăşura Campionatul Mondial de sanie pe pistă naturală, competiţie dedicată seniorilor. Echipa României este formată din sportivii legitimaţi la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei: Bogdan Moroşan la individual masculin; Cristina Maria Ciubotaru şi Ioana Ismană la individual feminin; în proba de dublu urmând să concureze Bogdan Moroşan/Cristina Maria Ciubotaru.

Cei trei sanieri dorneni au ajuns miercuri în Südtirol-ul italian împreună cu antrenorul Octavian Pungovschi, dar pe durata concursului vor fi îndrumaţi de antrenorul Dorin Velicu. După un drum istovitor, parcurs cu microbuzul, sanierii români nu au avut timp de acomodare cu pista de concurs, în dimineaţa zilei de joi, 31 ianuarie, având loc şedinţa tehnică, festivităţile de deschidere şi calificările. 

„Sunt nevoit să mă întorc la Vatra Dornei pentru că, peste o săptămână, sportivii prezenţi la Campionatul Mondial ajung la Vatra Dornei pentru a participa la penultima etapă a Cupei Mondiale. Am avut inspecţia pistei din partea Federaţiei Internaţionale de Sanie, suntem în grafic cu organizarea. Volumul de muncă este imens în această perioadă la amenajarea pârtiei, vrem să avem gheaţă de cea mai bună calitate şi destul de groasă pentru că prognoza meteo se schimbă foarte des şi nu ne dorim surprize neplăcute. La pârtie se lucrează noaptea, când temperaturile sunt mai scăzute, lucrările de îngheţare trebuie supravegheate cu mare atenţie pentru că fiecare greşeală costă. Am încredere în Dorin Velicu, şi de aceea, după ce m-am asigurat că elevii mei ştiu ce trebuie să facă şi cum să abordeze Campionatul Mondial de Latzfons, prefer să fiu pe pârtie la Vatra Dornei.

Din lotul României lipsesc doi componenţi de bază, Anişoara Hutopilă, care a suferit în urmă cu o săptămână o intervenţie chirurgicală, şi Mihai Coubis, care în această perioadă este în sesiune şi are programate trei examene”, ne-a spus antrenorul Octavian Pungovschi.

Campionatul Mondial de sanie pe pistă naturală se organizează din doi în doi ani.

În anul 2017, pista de sanie „Bucovina” din staţiunea Vatra Dornei a găzduit, în perioada 2-5 februarie, ultima ediţie a Campionatului Mondial de seniori la sanie pe pista naturală, competiţia fiind singurul campionat mondial de seniori la sporturile de iarnă care s-a organizat până acum în România.