Foresta a început la jumătatea acestei săptămâni pregătirile pentru sezonul viitor al Ligii a III-a. Chiar dacă Federația nu a avansat încă o dată exactă, se pare că ediția de campionat 2020-2021 a eșalonului al treilea va începe pe 29 august, fiecare din cele cinci serii urmând să numere 18 echipe.

La primele două antrenamente, Dorin Goian și Daniel Bălan, noii antrenori ai grupării sucevene, au avut la dispoziție doar 14 jucători, de aceea una dintre priorități este completarea lotului. Principalul Dorin Goian a anunțat că Foresta are nevoie de fotbaliști cu experiență, care să crească nivelul de exprimare al echipei. În acest sens, Goian a relatat că i-a ofertat zilele trecute pe doi dintre cei mai bine cotați fotbaliști suceveni ai momentului în Liga a III-a, este vorba de atacantul Ionuț Plămadă, de la Bucovina Rădăuți, și mijlocașul Edi Julei, de la Șomuz Fălticeni, însă fără succes.

„Intenția mea este ca scheletul Forestei să fie format din fotbaliști localnici, din județul Suceava. Am avut discuții cu Ionuț Plămadă și cu Eduard Julei, doi fotbaliști cu potențial, pe care-i știu foarte bine, însă ambii au refuzat venirea pe Areni, invocând diverse probleme personale. Nu putem obliga pe nimeni să se transfere la Foresta, e decizia lor și o respect”, a declarat antrenorul Dorin Goian.

Trebuie menționat că dintre cei cinci fotbaliști noi înregimentați în această vară au participat la primele antrenamente doar patru, portarul Daniel Zvoronciuc (Bucovina Rădăuți), fundașii Vasile Vitu (Bucovina Rădăuți) și Florin Chiseliță (Șomuz Fălticeni) și mijlocașul Iosif Netbai (Bucovina Rădăuți), în vreme ce juniorul Andrei Sahlean (Bucovina Rădăuți) a fost învoit de conducerea clubului pentru câteva zile.

Au lipsit motivat de la reunire stranierii Eugeniu Celeadnic, Matteo Rigoni și Diallo Flatie, care sunt așteptați să se alăture în perioada următoare, în vreme ce Paul Mateciuc se află în convalescență după o operație suferită recent.