După un sezon de toamnă în care evoluțiile echipei nu au fost de fiecare dată la cel mai înalt nivel, Foresta a început să se descotorosească de jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Chiar înainte de intrarea în vacanța de iarnă, conducerea clubului a renunțat la trei fotbaliști, este vorba de brazilianul Patrick Da Silva și de mijlocașii Cosmin Rotaru și Robert Dicu.

„În mod sigur ne vom întări în pauza de iarnă. Înainte de a pleca acasă, în Serbia, antrenorul Ivan Gvozdenovic a întocmit o listă cu posturile deficitare. Am mai avea nevoie de un atacant, dar de un alt profil decât Marin și Martin, de doi mijlocași, unul central și unul de bandă, și de un fundaș dreapta, care să îndeplinească regula under. Am început deja negocierile cu un mijlocaș francez, pe care antrenorul nostru îl știe foarte bine”, a declarat președintele Forestei, Andrei Ciutac.

Formația suceveană va sista complet antrenamentele la sfârșitul acestei săptămâni, fotbaliștii urmând să revină din vacanță la jumătatea lunii ianuarie. În planul pregătirii de iarnă există și varianta efectuării unui stagiu de pregătire centralizată, acest lucru depinzând de modul în care va evolua pandemia de coronavirus în țara noastră.

De asemenea, Andrei Ciutac a precizat că se dorește perfectarea de meciuri amicale doar cu formații din primele două eșaloane, pentru a fi verificat cu adevărat nivelul echipei în perspectiva barajului pentru promovare.

Foresta a încheiat sezonul de toamnă al Ligii a III-a pe poziția secundă a Seriei I, la egalitate de puncte cu alte două formații, Știința Miroslava și Bucovina Rădăuți.

Gruparea suceveană va relua competiția pe 13 martie 2021, cu un meci pe teren propriu, împotriva Ceahlăului Piatra Neamț.