După o perioadă de pauză de cinci săptămâni, Liga Națională de handbal masculin revine în actualitate cu meciurile din cadrul etapei a XI-a, care se vor disputa în Capitală, în sălile Apollo și Rapid, pe parcursul zilei de vineri, 27 noiembrie. CSU Suceava va da piept cu un adversar incomod și mult mai bine cotat, este vorba de CSM București. De altfel, pentru „studenți” urmează un program foarte dificil, în continuare, până la finalul turului, urmând să întâlnească doar formații din partea de sus a clasamentului, precum Dobrogea Sud Constanța, Dunărea Călărași, Minaur Baia Mare sau Politehnica Timișoara.

„Ne vom confrunta în meciul viitor cu o formație puternică, știe toată lumea investițiile care se fac an de an la CSM București. Urmează pentru noi un program greu, însă trebuie să luăm fiecare joc în parte și să punem în practică ceea ce am pregătit până acum. Mergem la București să ne agățăm de fiecare minge și să vedem ce putem scoate. Pornim, ce-i drept, cu șansa a doua în toate jocurile pe care le mai avem de disputat până la finalul anului, însă nu trebuie să ne gândim la asta, ci trebuie să fim pregătiți să ne luăm la luptă cu fiecare adversar în parte”, a declarat Adrian Chiruț, antrenorul principal al grupării sucevene dorind să mulțumească pentru sprijin Primăriei, Consiliului Local Suceava, conducerii Universității „Ștefan cel Mare” și sponsorilor Trutzi și Arinvest Holding, care au fost alături de echipa de handbal a Sucevei în aceste vremuri grele pentru sportul de performanță.

Trebuie amintit că „alb-albaștrii” nu vor putea conta în partida cu CSM București pe aportul a doi jucători de bază. Centrul Balazs Botond a fost operat recent de hernie inghinală, în vreme ce extrema stângă Andrei Olariu a suferit la unul din ultimele antrenamente o ruptură de ligamente la genunchi, iar recuperarea sa va fi de lungă durată.

„Sunt două absențe importante, mai ales că vom întâlni o echipă care evoluează în cupele europene și care se bate an de an la primele locuri în Liga Zimbrilor. Noi suntem o nou promovată, avem alt obiectiv anul acesta, dar ne-am propus să mergem la București să dăm totul, așa cum facem de fiecare dată, și, de ce nu, să încercăm chiar să câștigăm”, a precizat interul stânga Alexandru Dascălu.

CSU Suceava ocupă locul 11 din 16 participante în ierarhia la zi a Ligii Zimbrilor. La finalul sezonului regular, primele opt clasate se vor califica în play-off, în vreme ce ultimele opt clasate vor juca în play-out, de unde vor retrograda direct patru echipe.