Cu suceveanul Răzvan Gavriloaia printre cei mai buni jucători de pe teren, campioana României, Dinamo București, a reușit să câștige marți seară primul meci din actuala ediție a European Handball League. „Alb-roșii”, care veneau după două înfrângeri și aveau o situație complicată din pricina accidentărilor și a cazurilor de COVID-19 apărute la nivelul lotului de jucători, au învins cu 29-27 formația Nîmes, din Franța, la capătului unui meci deosebit de spectaculos. Experimentata echipă vizitatoare conducea la jumătatea reprizei secunde cu un avantaj de trei goluri, 23-20, însă time-out-ul cerut în acel moment de antrenorul Constantin Ștefan i-a trezit la viață pe dinamoviști. După două goluri consecutive marcate de Gavriloaia și Negru, echipa a prins parcă aripi și a avut o altă energie. De factorul încredere s-a ocupat portarul iranian Saeid Heidarirad, care a fost deosebit de inspirat în toate momentele cheie, astfel că Dinamo a egalat la 24-24 în minutul 54. La faza imediat următoare Vrankovic și-a adus echipa în avantaj, iar de aici totul a decurs în favoarea „câinilor roșii”.

La reușita grupării bucureștene și-a adus din plin contribuția și suceveanul Răzvan Gavriloaia, autor a trei goluri.

În următorul meci, Dinamo va juca în deplasare, pe terenul principalei favorite a grupei, Fuchse Berlin.