În premieră pentru județul Suceava, joi a fost inaugurat primul teren de tenis acoperit, cu zgură, deschis 24 de ore din 24, timp de 12 luni pe an.

Investiția, realizată datorită părinților unor copii pasionați de acest sport nobil, dar și unor sponsori generoși, conștienți de importanța practicării sporturilor, a fost realizată pe Calea Unirii, la Sala Sporturilor, accesul fiind foarte facil atât cu automobilul, mai ales că are parcare proprie, cât și cu mijloacele de transport în comun.

Terenul de tenis acoperit și dotat cu toate utilitățile necesare, inclusiv căldură pentru perioada de iarnă, face posibilă, pentru prima dată, practicarea non-stop a acestui sport îndrăgit.

Cei care s-au alăturat viziunii părinților copiilor dedicați practicării acestui sport, dar și conducerii Clubului Sportiv Select, reprezentat de Costel Chelariu, sunt SC Negru SRL, SUCT, SavCom, Ana Rom Security, InterConti, Trutzi, Robyland (cofetăriile Amalia), Pascar EXIM, Auto Del, Corsem, SC Mitrofan SRL, Stefy Tex, Oscar Cleaning, Dedeman și Monitorul de Suceava.

“Până acum nu ne puteam pregăti 12 luni pe an, trebuia să găsim soluții, să ne deplasăm pe la Botoșani sau Roman, sau să jucăm cine știe cum… În acest moment putem planifica 12 luni de pregătire continuă. Nu reușeam să facem această investiție fără ajutorul deputatului Ioan Balan și al primarului Sucevei, Ion Lungu”, a spus Costel Chelariu, președintele Clubului Sportiv Select, care i-a mulțumim și lui Vasilică Băițan, directorul Clubului Sportiv Municipal pentru că le-a fost tot timpul alături și cu care au colaborat foarte bine.

“Avem în Suceava copii care fac tenis de performanță, doi dintre ei îi avem și aici pe teren – Maia Rotar și Ștefan Morar. Ne dorim să intrăm și în școli cu un proiect, să atragem cât mai mulți copii să practice acest sport, dar din păcate pandemia ne încurcă”, a adăugat Tiberiu Avram, redactorul-șef al Monitorului de Suceava, care s-a implicat puternic în realizarea unei baze sportive care să fie funcțională non-stop.

Invitat la inaugurare, primarul Sucevei, Ion Lungu, a susținut că dezvoltarea infrastructurii sportive va fi prioritară în acest mandat: “Mă bucur că m-ați invitat la acest eveniment, alături de deputatul Ioan Balan, care s-a implicat în acest proiect, îi dăm și o treabă de făcut – noi insistăm de vreo 10 ani să ni se transfere această bază a Clubului Sportiv Municipal. Toate Guvernele au spus da, dar nimic nu s-a întâmplat.

Eu v-aș ruga ca după data de 6 decembrie asta să fie una dintre prioritățile dvs., să facem front comun în continuare, să transferăm aceste cluburi sportive, pentru că, din păcate, baza materială este una precară, ți-e rușine uneori să vii la evenimente, dar primăria nu are baza legală să intervină, pentru că nu este proprietatea municipalității.

Una dintre prioritățile mele în acest mandat, dar și a parlamentarilor noștri, pentru că suntem o echipă, lucrăm împreună, este de a dezvolta o infrastructură sportivă în orașul nostru.

Când am devenit primar al Sucevei, în 2004, am avut două probleme – lipsă totală de infrastructură la cultură și la sport. Dacă la Cultură s-a rezolvat prin amenajarea Centrului Cultural în care funcționează Teatrul <Matei Vișniec> și prin Centrul Tradițiilor Populare, făcut pe strada Universității, infrastructura pentru sport lasă de dorit.

Dar și aici suntem pe un drum bun. Cu mari eforturi am obținut 12 hectare de teren de la Guvern. Avem aprobat PUZ-ul pentru realizarea unui complex sportiv, este aprobat proiectul și urmează licitația pentru Sala Polivalentă, vom face și un stadion nou, dar și terenuri de tenis.

Îi felicit pe cei care s-au alăturat acestui proiect, iar secretul reușitei în activitățile sportive este ca și mediul privat să fie alături de echipe, așa cum se întâmplă în alte orașe. Chiar și anul acesta, cu toată criza, am dat un milion de euro pentru sprijinirea activităților sportive, inclusiv pentru tenisul de câmp, acest sport nobil, pe care vrem să îl încurajăm. Aici faceți performanță și vă suntem alături! Iubesc sportul și mă angajez să facem front comun, cu parlamentarii suceveni, să facem baze sportive performante la Suceava, inclusiv pentru tenis”.

Nu în ultimul rând, redactorul-șef Tiberiu Avram a îndemnat iubitorii de sport să practice tenisul, un sport care este foarte sigur în aceste vremuri tulburi, în care se respectă distanțarea socială și fizică, într-o sală foarte mare, cum este cea inaugurată acum, fiind doar 4 sau maximum 8 persoane.

“Nici vorbă de aglomerație sau de vreun risc de infectare. Dar principala importanță a existenței acestui teren de tenis acoperit, cu zgură, este că se asigură continuitatea antrenamentului acestor copii, care fac sport de performanță, care nu aveau unde îl practica dacă nu se realiza această investiție, în premieră pentru județul nostru”, a declarat Tiberiu Avram.