Arbitrul sucevean Sebastian Gheorghe este cotat printre cei mai buni din țară, dovadă și faptul că este delegat constant la meciuri din Liga Campionilor sau la partide inter-țări. În acest an dificil din punct de vedere sanitar, pentru a putea oficia la partidele la care a fost desemnat, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, Sebastian Gheorghe a fost obligat să efectueze nu mai puțin de 26 de teste pentru Covid-19. Toate au ieșit negative, astfel încât arbitrul asistent sucevean a putut arbitra, alături de brigada din care face parte, compusă din Ovidiu Hațegan și Octavian Șovre, la toate partidele.

”După meciul Valencia – Atalanta, din Liga Campionilor, din primăvara acestui an, am stat în izolare autoimpusă timp de 14 zile deși nu am fost infectați nici eu și nici colegii mei din brigadă. A fost mai mult o măsură de precauție, luată într-un moment când se știau prea puține lucruri despre această boală. Ulterior, pentru a putea arbitra ni s-a impus să facem test o dată la două săptămâni în România, cu 3 zile înainte de meciurile internaționale și la 5 zile după întoarcerea în țară. Unele din aceste teste s-au suprapus și de aceea am fost testați <doar> de 26 de ori”, a detaliat Sebastian Gheorghe.

 

Episodul de la Paris i-a creat un disconfort, deși nu a fost implicat direct

Posesor al ecusonului FIFA categoria Elite asistenți, suceveanul spune că a avut un an atipic, chiar dacă numărul de meciuri a fost comparabil cu al celor la care a oficiat în 2019. Totuși, spune că lipsa spectatorilor din tribune îl face să se simtă de parcă ar merge la o piesă de teatru.

”Colaborarea între noi, arbitrii, suferă pentru că nu îți mai cenzurezi dialogul și se aude tot ce comunici. În plus, la tv se aude zgomotul pe stadion, care în realitate nu există. Ca să fiu sincer, vreau să se reia activitatea ca acum doi ani, să fie spectatori, să interacționăm cu oamenii, să putem vizita obiective din orașele unde arbitrăm”, a mărturisit Sebastian Gheorghe.

Din discuția cu arbitrul sucevean nu putea lipsi cel mai delicat moment prin care a trecut brigada din care face parte, deși el în mod direct a fost doar martor. Este vorba de meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, întrerupt în minutul 13 din cauza unor presupuse fapte de rasism ale arbitrului de rezervă Sebastian Colțescu.

”E o anchetă a UEFA în derulare și nu pot da nici un amănunt. Am avut un disconfort clar primele 2-3 zile, dar te liniștești pentru că nu mai depinde de tine ce decizie se va lua. Oricum, este o decizie ce îți poate afecta cariera, deși nu neapărat ești vinovat. Am primit toate glumele care se pot primi, de la orice ziar, și o primeam nu o dată, ci de 15-20 de ori”, a rememorat Sebastian Gheorghe episodul ”Paris”.

 

A oficiat la 12 meciuri internaționale

Anul acesta a oficiat la 8 meciuri în Liga Campionilor, un meci din Europa League și 3 meciuri inter-țări, respectiv Franța – Croația, Scoția – Israel și Germania – Ucraina. Cu aceste ocazii s-a întâlnit de două ori și cu Mircea Lucescu, care i-a felicitat pentru modul în care au arbitrat, chiar și după partida pierdută de acesta pe teren propriu în fața celor de la Juventus Torino.

În ceea ce privește planurile pe 2021, Sebastian Gheorghe își dorește să arbitreze o semifinală de Liga Campionilor, iar la nivel de Campionat European meciuri din faza eliminatorie. Aflat acum în vacanță, arbitrul asistent sucevean își va relua activitatea pe 7 ianuarie, când sunt programate testele fizice, iar pe 20-21 ianuarie va participa la cursurile online susținute de UEFA pentru asistenții Elite.