Vara ploioasă din acest an îi ține în joc de glezne pe organizatorii și concurenții ediției a XII-a a Cupei Monitorul. Precipitațiile de la începutul săptămânii au făcut ca pentru a două zi consecutiv să nu se poată disputa nici măcar un joc din cadrul competiției. Mai trist este că vremea se anunță capricioasă în continuare, iar tenisul se va putea juca, perioada următoare, doar printre picături.

Un număr de 250 de participanți se află pe tabloul de concurs al Cupei Monitorul 2021, care au fost împărţiţi la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. Ediția din acest an cuprinde și o întrecere feminină, pentru a doua oară în istoria competiției.

Partidele ediției a XII-a a Cupei Monitorul, peste 900 la număr, se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.

Programul de miercuri:

 Miercuri, 16 iunie, ora 10:00

 Daniel Roșu - Dorin Goian

 Elită +40, Grupa B

 Baza Unirea

 Miercuri, 16 iunie, ora 12:00

 Dan Lefter – Doru Iacob

 Principală +50, Grupa D

 Baza Unirea

 Miercuri, 16 iunie, ora 16:00

 Răzvan Guzu - Codruț Popescu

 Principală +40, Grupa C

 Baza Unirea