Pe fondul conflictului iscat între conducerea clubului și tehnicianul Ionuț Moșteanu, plecarea Forestei în cantonamentul din Croația n-a fost scutită de momente tensionate. Antrenorul principal a fost oprit de bodyguarzi să urce în autocar, iar jucătorii s-au solidarizat într-o primă fază cu acesta. Ulterior, fotbaliștii au fost convinși de președintele Andrei Ciutac să revină la sentimente mai bune, astfel că delegația grupării sucevene a pornit spre Croația cu aproape trei ore întârziere, sâmbătă, în jurul prânzului, fără antrenorul Ionuț Moșteanu, care a fost notificat încă de pe data de 6 ianuarie de conducerea clubului că nu mai are voie să conducă antrenamentele echipei.

„Eu, pe 15 decembrie, am structurat planul pregătirii de iarnă și am făcut o listă cu jucătorii vizați pentru un transfer, însă am aflat ulterior despre cantonamentul din străinătate. Am fost pus într-o situație penibilă, pentru că mi se îngrădește dreptul la muncă. Au fost discuții contradictorii despre acest cantonament apărut peste noapte, care cred eu că nu se impunea acum. Era foarte important să avem o pregătire de iarnă profesionistă dacă tot se cheltuiesc niște bani. Nu m-am mai confruntat cu o asemenea situație în toată cariera mea. Eu sunt deschis la discuții, îmi doresc o împăcare, însă modul în care am fost tratat îmi ridică multe semne de întrebare. Nu pot să nu mă gândesc acum de ce s-au ratat trei promovări consecutive la Suceava”, a declarat Moșteanu, care mai are încă doi ani și jumătate contract cu Foresta.

 

Andrei Ciutac prezintă motivele care au dus la ruptura de conducere și antrenorul principal

De partea cealaltă, președintele Andrei Ciutac spune că s-a ajuns în acest punct din cauza pretențiilor exagerate ale lui Ionuț Moșteanu la un club de nivelul Ligii a III-a și a trimis către presă o listă cu solicitările care l-au făcut pe acesta să intre în dizgrația conducerii: „Antrenor secund (apartament 2 camere + masa + prime duble), 1.500 euro salariu;preparator fizic (apartament 2 camere + masa + prime), 1.000 euro salariu; angajare 2 maseuri noi la club; a refuzat propunerea clubului de preparator fizic tânăr din Suceava, fost jucător la echipele Sucevei, proaspăt absolvent ale cursurilor de preparator, pentru că «habar nu are lucruri elementare și el nu stă să învețe meserie pe nimeni»; solicitări de jucători cu salarii foarte mari; încă un cantonament pe lângă cel deja programat; nu acceptă jucători în probe pe care nu îi cunoaște; nu acceptă jucători semnați de către club, care să îi fie puși la dispoziție; nu discută cu jucători pe care să îi aducă la Foresta pentru că «el nu e agent»; autocar transport jucători hotel – restaurant și retur în zilele de meciuri; autocar transport jucători la antrenament stadion – teren LPS sau Moara; angajarea unei persoane care să se ocupe doar de partea de alimentație a jucătorilor și să analizeze modalitatea de pregătire a mâncării, gramaj, să supravegheze activitatea restaurantului; angajarea unui medic care să fie prezent la toate antrenamentele echipei; trasarea de linii cu var, pe lungimea gazonului Areni pentru culoare necesare în timpul antrenamentului; orice deplasare mai lungă de 100 km se face cu o zi înainte; nu participă la conferințe de presă pentru că «el nu e prietenul presei»; nu vrea să muncească prea mult la Suceava și «să plec între 4 scânduri»; 30.000 euro plăți compensatorii pentru rezilierea de comun acord a contractului după infrângerile cu Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni; solicitarea în timpul perioadei de pregătire a îndepărtării jucătorilor Makongo Karime și Chika Odoh pe motiv că «nu ne pot ajuta la ceea ce ne dorim noi»; solicitarea de semnatură «în cel mai scurt timp a jucătorului Agbomoniyi Oluwaseun pentru că e de mare viitor» (a jucat apoi 170 min în 16 meciuri); îndepărtarea jucătorului Jordan Atouba din lot (după convocarea la acțiunea naționalei de tineret a Camerunului) pe motiv că nu se antrenează serios”, se arată în mesajul trimis de președintele Forestei.

Pe de altă parte, Andrei Ciutac, care a precizat că își va da demisia în cazul în care Foresta va rata promovarea la finalul actualului sezon: „Fie voi lăsa clubul pe mâna altuia, fie echipa se va desființa în vară. Din discuțiile cu care le-am avut cu domnul primar, Primăria va sista definitiv finanțarea dacă echipa va rata promovarea”.

 

Programul „forestierilor” în Croația

Foresta a deplasat în Croația următorul lot de jucători: Odoh Chika, Izougu Samson, Vlad Cimbru, Dănuț Mihăescu, Ilie Marian, Ciprian Hostiuc, Marius Manole, Eugeniu Celeadnic, Andrei Popovici, Alexandru Crap, Alexandru Arnold, Eduard Galiț, Ruslan Chelari, Marian Botezatu, Ionuț Mihăescu și Agbomoniyi Oluwaseun.

Atacantul Robert Martin, accidentat, mijlocașul Iosif Netbai, testat pozitiv la COVID-19 și fundașul Adrian Dorobanțu, aflat în proces de recuperare după accidentare la cap, au fost lăsați acasă. Din staff-ul tehnic al echipei fac parte Bogdan Tudoreanu (antrenor secund), Antoniu Stoian (antrenor de portari), Niculae Grosu (delegat).

În cadrul stagiului de pregătire din Croația, „galben-verzii” își vor stabili cartierul general la Medulin, acolo unde, luni, pe 10 ianuarie, vor disputa un prim meci amical cu echipa NK Brezice, din liga secundă a Sloveniei, după care vor participa la cea de-a opta ediția a turneului Arena Cup. „Forestierii” au fost repartizați în grupă cu formațiile NK Sibenik, NK Istra, ambele din prima ligă croată, și OFK Zarkovo, care activează în eșalonul al doilea din Serbia. Din cealaltă grupă vor face parte NK Locomotiva Zagreb (Croația, Liga I), NK Slaven Belupo (Croația, Liga I), FK Iskra (Muntenegru, Liga I) și NK Opatija (Croația, Liga a II-a).

În cadrul programului stabilit de organizatorii Arena Cup, Foresta va juca cu NK Sibenik, pe 12 ianuarie, la ora 14.30, cu NK Istra, pe 15 ianuarie, la ora 11.00 și cu FK Zarkovo, pe 18 ianuarie, la ora 11.00. În funcție de rezultatele înregistrate, gruparea suceveană va mai disputa unu sau două meciuri în faza următoare a competiției.

Calificată matematic în play-off-ul Seriei I a Ligii a III-a, Foresta va relua campionatul pe data de 12 martie, în deplasare, cu Şomuz Fălticeni.