Ministerul Sportului a organizat, vineri seară, la Opera Națională din București, prima ediție a galei „Sportivul Anului”, un eveniment fastuos, în care a cinstit performerii anului 2022. Printre laureați s-au aflat și trei sportivi suceveni, care și-au făcut un nume în canotaj.

Astfel, campionii mondiali și europeni Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, componenții bărcii de dublu rame masculin, au fost desemnați drept „Echipa anului – masculin sporturi individuale”. Aceeași distincție, la feminin, a fost primită de suceveanca Ancuța Bodnar și botoșăneanca Simona Radiș, care sunt neînvinse în competiții din anul 2019.

„Anul 2022 a fost foarte bun pentru noi și cu siguranță ne dorim să obținem aceleași rezultate și în 2023, să calificăm barca de dublu la Jocurile Olimpice de la Paris și să continuăm seria victoriilor”, a declarat campioana olimpică, mondială și europeană Ancuța Bodnar.

Iată care sunt câștigătorii celor 14 categorii la gala „Sportivul Anului 2022”:

1. Sportivul anului: David Popovici (înot) – dublu campion mondial și dublu campion european de seniori la 100 și 200 m liber;

2. Sportiva anului: Simona Radiș (canotaj) – dublă medaliată cu aur la Campionatele Mondiale;

3. Antrenorul anului: Antonio Colamonici (canotaj) – antrenor-coordonator al lotului olimpic de canotaj – câștigător a 4 medalii de aur la Mondiale și 5 medalii de aur la Europene;

4. Antrenoarea anului: Mihaela Melinte (atletism) – antrenoare Bianca Ghelber;

5. Sportivul anului în sport paralimpic: Alexandru Bologa (judo nevăzători) - aur la Campionatele Europene din Italia, bronz la Campionatele Mondiale din Azerbaidjan;

6. Sportiva anului în sport paralimpic: Camelia Ciripan (tenis de masă) - bronz la Campionatul Mondial de Para Tenis de Masă din Spania;

7. Evenimentul anului în sport / Cea mai bună organizare a unei competiții internaționale în România: Campionatele Europene înot juniori Otopeni;

8. Echipa anului – masculin sporturi de echipă: CFR Cluj (fotbal) – campioana României pentru a 5-a oară consecutiv;

9. Echipa anului – feminin sporturi de echipă: Rapid București (handbal feminin) – campioană a României și participantă în Liga Campionilor;

10. Echipa anului – masculin sporturi individuale: barca de dublu rame (canotaj) – Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan – campioni mondiali și europeni;

11. Echipa anului – feminin sporturi individuale: barca de dublu vâsle feminin (canotaj) – Simona Radiș și Ancuța Bodnar – campioane europene și mondiale, cea mai bună barcă feminină în 2022;

12. Premiul special al Ministerului Sportului / Legenda sportului – Octavian Bellu și Mariana Bitang;

13. Tinere talente feminin: Elena Zaharia (tenis de masă) – aur la Campionatele Europene U 21;

14. Tinere talente masculin: Andrei Istrate (tenis de masă) – aur la Campionatele Europene U21 (dublu mixt).