În condițiile în care campionatul Ligii Naționale de handbal masculin este întrerupt din cauza partidelor pe care echipa națională de seniori a României le va disputa împotriva Israelului, pe 13 și 16 martie, în preliminariile Campionatului European de anul viitor, handbaliștii de la CSU Suceava au primit trei zile libere după jocul de la Turda, disputat în cadrul etapei a XIX-a.

Universitarii vor reveni astăzi, 13 martie, la antrenamente, urmând să susțină următorul meci de campionat pe data de 26 martie, cu începere de la ora 17.30, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Constanța, joc contând pentru runda a XXI-a.

Trebuie precizat că duelul de acasă, cu Minaur Baia Mare, din etapa a XX-a, programat inițial în ziua de 22 martie, se va disputa la o dată ulterioară, întrucât în același interval de timp maramureșenii vor susține meciul tur din sferturile de finală ale EHF European Cup, împotriva formației HC Alkaloid, din Macedonia de Nord.

După disputarea a 19 runde din actualul sezon al Ligii Naționale de handbal masculin, echipa CSU Suceava ocupă o poziție în prima jumătate a clasamentului, mai exact locul 7.

În afară de duelurile susmenționate, cu CSM Constanța și Minaur Baia Mare, până la finalul sezonului trupa antrenată de Bogdan Șoldănescu, Petru Ghervan și Iulian Andrei mai are de jucat cu SCM Poli Timișoara (acasă), CSM Focșani (deplasare), Dinamo București (acasă), CSM Bacău (deplasare) și CSM Odorheiu Secuiesc (acasă).

 

Clasament

1        Dinamo București         19      18      1        0        643-480      55

2        Potaissa Turda             18      15      1        2        574-523      46

3        Minaur Baia Mare         19      14      2        3        589-529      44

4        HC Buzău                     19      14      0        5        576-547      42

5        CSM Constanța            19      12      1        6        554-507      35 *

6        CSM București             19      9        2        8        505-499      29

7        CSU Suceava              19      9        1        9        616-615      28

8        CSM Bacău                 19      7        1        11      541-549      22

9        CSM Vaslui                  19      6        2        11      495-560      20

10      CSM Focșani               19      4        5        10      518-558      17

11      Steaua București         20      4        4        12      611-662      16

12      SCM Poli Timișoara     19      4        3        12      508-535      15

13      CSM Odorheiu Secuiesc 19      4        3        12      517-565      15

14      CSM Făgăraș              19      0        0        19      469-587      0