Formațiile Viitorul Liteni și Minerul Iacobeni s-au întâlnit la mijlocul acestei săptămâni într-un meci restant contând pentru etapa a XVII-a a Ligii a IV-a. Partida disputată pe Stadionul „Ionel Pintilescu” s-a încheiat cu victoria echipei gazdă, cu scorul de 2-1. Dănuț Lungu a realizat „dubla” pentru Viitorul, în vreme ce Lucian Jitariuc a marcat golul oaspeților.

Acest rezultat nu a produs modificări în ierarhia Ligii a IV-a. Liteniul a rămas pe locul secund, iar Minerul Iacobeni își păstrează poziția a noua.

Cu două runde înainte de finalul întrecerii Cetatea Suceava și-a asigurat deja titlul de campioană, având un avans de 10 puncte în fruntea ierarhiei.

Formația antrenată de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco este deja cu gândul la barajul cu AS Bârsănești, formație care conduce autoritar competiția județeană din Bacău. Promovarea în eșalonul al treilea se va juca în dublă manșă, pe 22 iunie (turul, la Suceava) și 29 iunie (returul, la Bacău).

 

Clasament

1         Cetatea Suceava                20       19       1         0          121-14          58p

2         Viitorul Liteni                       20       15       3         2          64-22             48p

3         Juniorul Salcea                   20       14       1         5          75-39             43p

4         Bradul Putna                       20       12       2         6          62-35             38p

5         Forestierul Frumosu           20       9         2          9         41-43             29p

6         Progresul Frătăuții Vechi    20       9         1          10         38-45             28p

7         Moldova Drăgușeni            20       8         3          9         57-68             27p

8         Juniorul Suceava                20       8         2         10          51-57             26p

9         Minerul Iacobeni                 20       7         1         12          38-55             22p

10       Dream Team Ipotești          20       5         3          12       37-51             18p

11       Zimbru Siret                       20       3         0         17       23-95             9p

12       Recolta Fântânele             20       1         1         18       18-100             4p