Vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Donţu, candidat la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, dezvăluie ceea ce el a denumit „Afacerea Sugativa”, în care bani din programul Termoficarea ar fi ajuns la firma fratelui geamăn al primarului Ion Lungu. Donţu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că firma Pro Tehnica aparţinând lui Constantin Lungu a efectuat lucrări în subantrepriză la modernizarea punctului termic Obcini 3 pentru care s-au alocat 30 de miliarde de lei vechi. „După ce s-au făcut tot felul de jonglerii cu câştigătorul licitaţiei, pe modelul licitaţiei de la drumuri, pentru a câştiga o firmă din afara Sucevei, câştigătorul a fost desemnat firma SAEM Bucureşti. Aceasta, chipurile pentru buna desfăşurare a lucrărilor, a luat în subantrepriză firma Pro Tehnica al cărui unic asociat şi administrator este Constantin Lungu, fratele geamăn al primarului Ion Lungu, care este şi în Consiliul de Administraţie la ACET”, a explicat Donţu.El a spus că sucevenii trebuie să cunoască răspunsurile la o serie de întrebări pe care i le-a adresat primarului Lungu. Donţu l-a întrebat pe Lungu din ce lucrări ale bugetului public a realizat firma Pro Tehnica o cifră de afaceri de 4 miliarde de lei vechi, în 2006, cu şapte angajaţi şi care a fost cifra de afaceri în 2007, anul în care s-au desfăşurat lucrările de reabilitare a punctului termic Obcini 3. Sucevenii sunt interesaţi, a spus Donţu, să afle câte din cele 30 de miliarde de lei vechi alocate pentru Obcini 3 a cheltuit firma Pro Tehnica şi cât din această sumă a fost virată în 2007 pentru lucrări executate în 2008. De asemenea, liderul social democrat întreabă de ce Constantin Lungu conduce lucrările la Obcini 3 şi de ce s-au folosit materiale de proastă calitate la îmbinarea conductelor de termoficare şi câte din lucrările la şcolile Sucevei sunt luate în subantepriză de firma acestuia. „ În Suceava băieţii deştepţi sunt doi: fraţii Lungu”, a mai spus Donţu.
dontule dute la plimbare ca am gasit si niste superiori de ai tau di prin iacobeni si din prin vatra dornei sunteti niste legume nu oameni cinstiti lasati pe alti nu le mai faceti probleme pesedistilor infrunte se afla si draci ala de pnl naveti fata de pdl pdl la putete si psd si pnl la gunoi voi sunteti niste gunoaie nu oameni cinstiti cei mai cinstiti sunt cei de la pdl nu voi voi naveti fata la toaleta cu voi bafta aolo o sa aveti si apropo vam dat niste indicati leati respectat
sau e cazu sa va trimit dinou tratamentul cu viotamina c ce se ****mai bine ca bomboana ca aia face bina vitamina c si ati fost si la preot sa va mai spuna o rugatiune se pare ca nu ai fost dontule etimpul sa te duci la iad ca acolo iti este locu tu si cu partidul pnl .
ce pot sa va trasmit bafta la veceuri acolo sa chistigati alegerile ca naveti fata de pdl si aprolo sa nuiti dontule sati iei reteta ca esti bolnavoir off de tine ai bafta la gunoaie dontule ?
sugativa este pt tine dontule nu pt altitrimis deadi mihai
dontule trebuie sa stai dinou la scutec nu la sugativa sau mai bine trebuie sati vina mamam natura sati dea si tie unpic de tata ca si asa iti mai trebuie
ce pot sati spun dule si stai acolo la sugari ca si asa iti stra bine bafta si la gunoaie
RE:sugativa este pt tine dontule nu pt altitrimis dela moda
O FI CUMPARAT DONTZU PULOVERUL DE LA BAZAR SAU E DIN DOTAREA PARTIDULUI? CRED CA DACA IL CAUTI LA ETICHETA SCRIE :
continut : 100% mirza.
A se calca cu fierul incins.
Lungu e un hot tupeist!trimis decititor
ADi de ce ai scris doua mesaje? crezi ca noi nu stim ca tu incerci sa pari mai multi? E calr ca lungu e un hot, nu mai e nevoie de vreo dovada!
RE:Lungu e un hot tupeist!trimis dex
si tu crezi ca dontu asta care e "sarac lipit" nui hot? sa fim seriosi si de unde stie el ca a avut pile la licitatie...poate pur si simplu a castigat.. daca fratesu e primar cumva nu are voie sa participe la licitatii? daca aduce dovezi ca a fost favorizat atunci e altceva da pana atunci vb goale sasi faca campanie
cei cu voitrimis deeu
dontule nu ai de ce te lega ? dute si te spinzura de cravata rosie de pionier ai inteles? ce daca e frate cu primarul ce treaba are fiecare sa raspunda ptr ce face ai inteles leagate de primar ce? lungu se leaga de mata tatu si ceilalti din familia ta de 2 bani .Pai stai putin ,sunt neinsemnati ca oameni ce sa zica de ei niste ratati rusine TACI DONTUL VB PROSTII.
RE:cei cu voitrimis dedontu clontzu
dontu mai uitate tata si in curtea ta si povesteste despre afacerile lui tatuca mirza ca a cumparat toata suceava...dragomirna..si tot asa.
OOOOtrimis derrr
dontule dute la plimbare ca am gasit si niste superiori de ai tau di prin iacobeni si din prin vatra dornei sunteti niste legume nu oameni cinstiti lasati pe alti nu le mai faceti probleme pesedistilor infrunte se afla si draci ala de pnl naveti fata de pdl pdl la putete si psd si pnl la gunoi voi sunteti niste gunoaie nu oameni cinstiti cei mai cinstiti sunt cei de la pdl nu voi voi naveti fata la toaleta cu voi bafta aolo o sa aveti si apropo vam dat niste indicati leati respectat
sau e cazu sa va trimit dinou tratamentul cu viotamina c ce se ****mai bine ca bomboana ca aia face bina vitamina c si ati fost si la preot sa va mai spuna o rugatiune se pare ca nu ai fost dontule etimpul sa te duci la iad ca acolo iti este locu tu si cu partidul pnl .
ce pot sa va trasmit bafta la veceuri acolo sa chistigati alegerile ca naveti fata de pdl si aprolo sa nuiti dontule sati iei reteta ca esti bolnavoir off de tine ai bafta la gunoaie dontule ?
AM AUZITtrimis deeu
dontu am auzit ca ai 10% di carfour asa este si tu te ai zbatut sa vina in suceava asa e
RE:AM AUZITtrimis dex
poate se muta acolo sa nu mai stea in aia 30 de mp :))
am auzittrimis dedontu
am auzit ca pleci in Irak
Lungu e seful combinatiilortrimis desucevean de rand
hai ma baieti nu fiti rai cu martianul nostru...oricum lungu e penal rau de tot, la fel si taranul de fratisu geaman care e la fel de prost ca si el!!!!
Nici lungu da nici dontu nu is usa de biserica...se acuza unu pe altu de hotiile pe care le-au comis amandoi...looooooollllllll
saraciatrimis deeu
dontu ........... saracia nu este o virtute am sa o spun de 1000 de ori Dontu taci ca esti prost nu te duce capul la nika apai sa mai conduci o primarie LASANE.
AM AUZITtrimis dealtu
dontu am auzit ca ai teren la metro asa este?? zimi .Nu vezi ca esti ca un pitbul ,sucevenii nusi doresc asa ceva ei vor liniste si munca multa ceia ce face domnul lungu ,el nu are timp de asa ceva. si ce a inceput campania electorala ? am sa ma interesez exact daca ceia ce face dontu e legal
BRAVO Xtrimis deeu
X ESTI PE FAZA MERCI
beneficiaritrimis deobcini
are dreptate dontu, ca am vazut si noi si nu intelegeam de ce asa o agitatie prin zona....toate hotiile trebuiesc scoase la iveala si ARSE. lungilor va spunem PA
RE:beneficiaritrimis dedontu hotu
hotul striga "dontul"-ca sa vb pe libta ta domnule Dontu-marsh poataie pesedista.Nu va ajunge,nu vezi ca esti infectat.Nu ai sa iesi primar nici la tine-n sat.Ba, voi nu sunteti sa va gospodariti pe voi..
bravo DONTUtrimis denelu"
bravo DONDU, fii bataios si spune-ne si noua tot ce stii. oricum 30 de miliarde nu se iau de ici-colea
CLAR HOTIE LUNGUtrimis deanonimu
Mergeti si votatiil p idolu vostru , cand voi dormitii el face banii , problema e cum :))), asta e bun tare, citatu asta zice tot pt cunoscatori : ,, n Suceava baietii destepti sunt doi: fratii Lungu", a mai spus Dontu.
dontu iar's baga'n kk klontutrimis dedl briceag cel adevarat
dontu cu cap de martian, nu a putut realiza nimic singur inafara de un apartament de 30m patrati pe care l-a luat moka de la stat.
tot ce a realizat el pana acum a fost cu ajutorul lui Mirza si PSD
10 ani a fost pe post de informator la scoala roamano-americana
12 ani, consilier judetean...ridica mana in sus numai pe bani, adica euroi, atunci cand ii spunea Mirzok.
votul pt. dontu este un vot irosit. primaria deja este luata de omul PDL. la fel si CJ este luat de PDL.
risipa de energie de pomana calului.
RE:dontu iar's baga'n kk klontutrimis dept toate partidele
sa dea holera in toti astia psd...pdl...prm..pcr....plm... Sa va iasa buba neagra acolo unde va doare mai tare. Sa vi se usuce si sa va cada ce folositi voi in loc de cap. Asa sa va ajute....
Comentarii