Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, candidat pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava, a declarat miercuri, de Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, că PSD este singurul partid care s-a gândit la problemele pensionarilor şi care a făcut proiecte în sprijinul acestei categorii sociale considerate defavorizate. Donţu a amintit în primul rând de devansarea termenului de creştere a pensiilor de la 1 noiembrie al 1 octombrie. „Pe lângă devansarea creşterii pensiilor de la 1 octombrie, fapt salutat de pensionari, mai amintesc aici proiectul a 13-a pensie, proiectul corelarea creşterii pensiilor cu rata inflaţiei, TVA redus la alimente, programul social în energie, programul pentru reabilitarea termică a locuinţelor şi nu în ultimul rând dublarea pensiilor în agricultură. Fără îndoială că trebuie să ne oprim un minut în această zi la problemele pensionarilor şi noi, ca partid de stânga, avem  obligaţia de a propune lucruri care trebuie să îmbunătăţească viaţa acestor oameni”, a mai spus Donţu.