Noul prefect al judeţului Suceava, Ovidiu Doroftei, a fost validat în funcţie luni, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Prefectura Suceava, în prezenţa subprefecţilor Angela Zarojanu şi Dumitru Paşniciuc, a şefilor de instituţii descentralizate, senatorului Tiberiu Prodan şi europarlamentarului Cătălin Nechifor. Alături de aceştia au mai fost prezenţi fostul prefect Alexandru Băişanu, care şi-a predat astfel mandatul către cel care i-a fost şef de cabinet. Hotărârea de Guvern cu ordinul de numire a lui Ovidiu Doroftei în funcţia de prefect al judeţului Suceava a fost citit de secretarul general adjunct din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei administrative, Cristian Roman, care a arătat că mandatul acestuia este cu caracter temporar, până la organizarea concursului. După ce l-a felicitat pe succesorul său, Alexandru Băişanu a ţinut să remarce că „este pentru prima dată când delegarea de competenţă la Prefectura Suceava se face cu zâmbetul pe buze şi cu mulţumirea şi a unuia şi a celuilalt”. Noul ocupant al fotoliului de prefect al judeţului, Ovidiu Doroftei, s-a declarat onorat de funcţia pe care o ocupă. „Voi continua iniţiativele pe care le-a avut fostul prefect Alexandru Băişanu şi în acelaşi timp voi lua acele măsuri care se impun pentru respectarea legalităţii în judeţul Suceava”, a mai spus prefectul judeţului. Ovidiu Doroftei are de 31 de ani şi a fost şeful de cabinet al lui Alexandru Băişanu, din momentul în care acesta a preluat funcţia de prefect.