Demonstraţii spectaculoase şi trageri la poligon, oferite de jandarmi de ziua lor

Sărbătoare: Demonstraţii spectaculoase şi trageri la poligon, oferite de jandarmi de ziua lor
Manifestările s-au desfăşurat la sediul de la Mihoveni al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava, publicul fiind format în majoritate din elevi de la mai multe şcoli din municipiul Suceava. Exerciţiile demonstrative, care au avut rolul de a le arăta elevilor ce înseamnă meseria de jandarm, au început cu modul de intervenţie a unei patrule de jandarmi care trebuie să imobilizeze doi scandalagii, înarmaţi cu diferite tipuri de arme. Foarte gustat a fost momentul în care un grup de demonstranţi zgomotoşi a fost îndepărtat în forţă de un echipaj al Jandarmeriei. Zeci de oameni ai legii au oferit apoi exerciţii de autoapărare şi de atac, după care au urmat săriturile peste obstacole ale câinilor de serviciu ai unităţii.
Vizitatorii au ajuns şi în zona poligonului de tragere, unde un grup de opt jandarmi au tras la ţintă cu diferite tipuri de arme. Cadrele didactice care au însoţit elevii au fost lăsate să tragă la ţintă, după acest moment urmând Cupa Presei la tir.
Ziua de vineri va fi dedicată veteranilor de război şi fostelor cadre ale Jandarmeriei Suceava, care vor primi distincţii într-un cadru festiv.
Comentarii