O donaţie de mostre mineralogice, făcută la Muzeul de Ştiinţele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava, împlineşte cea din urmă dorinţă a unui inginer minier român, stabilit în Franţa, în urmă cu mai bine de 40 de ani.
Adrian Irvin Rozei, fiul colecţionarului de mostre mineralogice Ionel Rozei (care a decedat în luna februarie a.c., la 102 ani) a împlinit dorinţa tatălui său donând vineri, 4 iunie a.c., Muzeului de Ştiinţele Naturii din Suceava, o colecţie de cristale minerale alcătuită pe parcursul câtorva decenii, piese adunate din toate colţurile lumii.
Adrian Irvin Rozei, care a venit la Suceava la invitaţia prietenului său Ciprian Bojescu, a spus că donaţia survine unui gest similar pe care l-a făcut în anul 1998, când a oferit Muzeului de Ştiinţele Naturii o colecţie de fluturi din Peru, colecţie expusă şi prezentată de muzeografii suceveni.
Când încă trăia şi s-a pus problema în familie ce se va întâmpla cu colecţia mineralogică, Jean (Ionel) Rozei şi-a manifestat dorinţa ca aceasta să ajungă tot la muzeul din Suceava.
Şeful secţiei muzeale sucevene, Angela Anea, a primit cu mare bucurie donaţia adusă de Adrian Irvin Rozei, subliniind faptul că a identificat „piese care nu există în această formă în patrimoniul CMB Suceava”, fiind încântată totodată de două volume de specialitate în limba franceză oferite odată cu colecţia.
Donaţie de mostre mineralogice pentru Muzeul de Ştiinţele Naturii
Gest deosebit: Donaţie de mostre mineralogice pentru Muzeul de Ştiinţele Naturii

Comentarii