Criza de vaccinuri pentru bebeluşi s-a încheiat, la sfârşitul lunii august începe recuperarea restanţelor. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului nostru suficiente doze de vaccinuri utilizate pentru imunizarea copiilor până la 1 an, atât pentru acoperirea restanţelor cât şi pentru vaccinările curente. Judeţului Suceava i-au fost repartizate 2.640 de doze de vaccin hepatitic B pediatric, 7.300 doze RRO antirubeolic- rujeolic- oreion şi dozele necesare de vaccin BCG antituberculoză pentru vaccinarea a 11.000 de copii care ar fi trebuit imunizaţi până acum şi a celor incluşi în calendarul curent. 
Mai trebuie să ajungă în frigiderele DSP vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular – poliomielitic (DTPa-VPI), dar până la sfârşitul lunii va fi primit şi acesta. În cursul săptămânii viitoare vaccinurile vor fi repartizate medicilor de familie, care vor începe administrarea lor. 
În România imunizarea nou-născuţilor împotriva unor boli care făceau ravagii în trecut este obligatorie şi este inclusă în programul naţional de vaccinări. Din cauza unor sincope înregistrate în producţia de vaccinuri la Institutul Cantacuzino, în ultimele 3 luni calendarul de vaccinări a fost întârziat.