Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat vineri, la Suceava, că actualul Guvern PD-L ar trebui să le spună bogdaproste liberalilor pentru felul în care au lăsat România în anul 2008. Vosganian a făcut referire la datoria publică a României, precizând că aceasta a crescut în ultimii doi ani de la 13% la 35%, adică la cel puţin 25 de miliarde de euro. „Guvernarea PD-L ar trebui să spună bogdaproste pentru că le-am lăsat această moştenire, şi anume cea mai mică datorie publică din Uniunea Europeană. În 2008 am plătit dobânzi de 200 de milioane de euro pentru datoria publică, în 2011 vom plăti 2,5 miliarde, iar în 2013 suma va ajunge la 3 miliarde de euro”, a spus fostul ministru al Finanţelor Varujan Vosganian.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, primii doi ani din actuala guvernare PD-L au însemnat o întoarcere cu cinci ani în urmă a României, în special în ceea ce priveşte datoriile şi pierderile. Vicepreşedintele PNL a spus că în ultimii doi ani România a pierdut, ca Produs Intern Brut, peste 20 de miliarde de euro. „România a pierdut 7,4% din PIB în 2009 şi 9% în 2010, comparat cu 2008. De asemenea, datoria publică a crescut la cel puţin 25 de miliarde de euro. Aşadar, România a pierdut fie prin diminuarea avuţiei sale, fie prin creşterea datoriilor, peste 40% din PIB. Este o pierdere uluitoare pe care România nu a înregistrat-o nici măcar în perioada războiului”, a explicat Varujan Vosganian.