Firma care realizează lucrările de construcţie la şoseaua de centură a Sucevei, SCCF Iaşi Grup Colas, va suplimenta indicatoarele rutiere din zona şantierului din Pătrăuţi, pe E 85, acolo unde o persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs joi, în care au fost implicate patru tiruri. Anunţul a fost făcut de subprefectul judeţului Suceava, Angela Zarojanu, care a precizat că în cursul zilei de ieri a solicitat conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava să verifice dacă marcajele şi indicatoarele rutiere în zona şantierului de la şoseaua de centură sunt suficiente.
Zarojanu a precizat că semnalizarea existentă pe porţiunea de drum pe care s-a produs accidentul este montată de SCCF Iaşi Grup Colas. „Din răspunsul conducerii acestei firme a rezultat faptul că presemnalizarea existentă în zona respectivă informează participanţii la trafic că drumul este în lucru. De asemenea, pe porţiunea respectivă sunt indicatoare de limitare a vitezei la 60 km/h, respectiv 40 km/h. SCCF Iaşi Grup Colas, executantul lucrărilor, răspunde de existenţa semnalizării în zonă şi va continua prin atribuţiile pe care le are în perioada de execuţie a lucrărilor să verifice şi să asigure vizibilitatea şi existenţa acestora”, a spus Zarojanu.
Subprefectul judeţului a arătat că firma ieşeană va mai monta pe E 85, în zona şantierului din Pătrăuţi, mai multe indicatoare pentru limitări de viteză şi de interzicere a depăşirilor.
Comentarii
Mare lucru a mai cugetat aceasta vanzatoare de partid. O nesimtita. Mai bine tacea draq din gura.
CRED CA ACEASTA DOAMNA NU A TRECUT PRIN ACEA ZONA DE CAND AU INCEPUT LUCRARILE SAU A TRECUT SI A AVUT ACEASI REACTIE CA A SOFERULUI DE TIR . DE CE SA FACEM DIN TANTAR HARMASAR ESTE CLAR CA NU A REACTIONAT LA TIMP NU A FOST ATENT SUNT ZECI DE INDICATOARE.PACAT CA NU A SUPRAVETUIT FOARTE TANAR AVEA VIATA IN FATA ,DACA AVEA CENTURA E CLAR CA AVEA SANSA ,CHIAR 2 ANI DE SUFERINTA DAR DE LA 25 DE ANI ERA BINE,DUMNEZEU SA IL IERTE !CONDOLEANTE FAMILIEI!!!ESTE FOARTE GREU IN ACESTE SITUATII..............
E PACAT SA FACI RECLAMA PE SEAMA UNUI ACCIDENT