Peste o tonă de materiale feroase au fost furate în noaptea de duminică spre luni, din curtea unei foste fabrici de mobilă de pe raza municipiului Suceava, ale cărei hale de producţie, magazii, clădiri pentru birouri sunt păzite de agenţii unei firme de profil.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în curtea respectivă, împrejmuită cu gard din plasă, se afla şi o altă societate comercială, de prelucrare a materialului lemnos, societate care însă nu avea asigurată paza. Din magazia acestei societăţi, hoţii au rupt o bucată din peretele lateral (confecţionat din plăci de azbest) şi au sustras cinci motoare electrice, din care trei funcţionale, fiecare în greutate de circa 156 de kg, 800 de kg de tablă zincată cutată şi 120 de kg de tablă normală, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 9.000 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul poliţiei.
Comentarii