Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a anunţat că aeroportul din Salcea şi-ar putea schimba denumirea în Aeroportul Suceava – Botoşani, doar în situaţia în care autorităţile botoşănene ar contribuit substanţial la finanţarea activităţii acestei unităţi. Afirmaţia a fost făcută după ce primarul din Botoşani, Ovidiu Portariuc, anunţase că şi-ar dori un parteneriat cu autorităţile sucevene, astfel încât aeroportul din Salcea să se numescă „Suceava – Botoşani”.
În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a precizat că până la a se ajunge la o decizie de acest gen trebuie discutaţi termenii care stau la baza unei astfel de colaborări. „Evident dacă Primăria şi Consiliul Judeţean Botoşani, sau primăria Sucevei doresc şi ei să intre alături de noi în susţinerea financiară a acestui obiectiv foarte important, putem discuta foarte mult. În momentul în care nu există această disponibilitate este greu de crezut că o să numim aeroportul Suceava – Harghita, Hunedoara sau altfel. Evident, totul pleacă de la modalitatea în care susţinem cheltuielile de finanţare pentru Regia Autonomă Aeroportul Ştefan cel Mare”, a spus Cătălin Nechifor.
Pe de altă parte, el a arătat că proiectul european de modernizare a aeroportului a fost câştigat de Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, iar o schimbare a acestei titulaturi ar însemna apariţia unor complicaţii, având în vedere că vor trebui întocmite un număr foarte mare de acte adiţionale cu o eventuală nouă denumire.
„Dar repet. Dacă există disponibilitate, iar componenta financiară va fi una suficient de mare, putem discuta. Din punct de vedere pragmatic, aeroportul deserveşte şi Suceava şi judeţul Botoşani. Este situat la o distanţă relativ mică şi faţă de Suceava, şi faţă de Botoşani”, a mai declarat Nechifor.

Comentarii
daca vor aeroport cei din botosani, sa-si faca unul, stau in carca sucevei, si mai vor si reclama, ..................
Incredibil....tovarasul Nechifor inca mai traieste. E prima lui aparitie din anul asta , in monitor... Ceva planuri marete, poate inca niste promisiuni desarte....ca de restul se ocupa cei de la nivelele superioare.....D-le nechifor...mai intindeti nitel sforile, nu de alta dar sa va struneasca cat mai bine bolsevicii de la conducere...
P.S. Salutari lui Radumami..... Ca odata ajuns la capitala, se vede ca nu mai citeste Monitorul.....
Sper sa nu se ajunga la aceasta denumire,caci mi se pare ca suna urat,parca nu rimeaza deloc.Desigur ca nici cu actuala denumire "Stefan cel Mare"nu sunt deacord,caci Stefan cel Mare a fost un mare conducator,pe cand aeroportul din Suceava,deocamdata e cam vai de el,nicidecum unul mare ca si Stefan cel Mare.Eu mai degraba as opta pentru denumirea de: Aeroportul «BUCOVINA»,caci ar avea legatura si cu turismul din Bucovina.
La Aeroportul Salcea, nu e necesar sa faci cu adevarat ceva, ci doar sa te prefaci ca ai face ceva. Toti pina acuma ne-au mintit, au incercat sa ne convinga pe noi, aceasta masa numita mai marlaneste p.u.l.i.m.e, ca se face, dar, de fapt, ne-au dezorientat, amagindu-ne cu vorba.
Pina acuma reacţia politicienilor si conducatorilor suceveni este una de dispreţ faţă de interesul si asteptarile sucevenilor, fata de dezvoltarea acestei zone. Doar Flutur s-a zbatut cumva!
Acesti, ,,sus pusi”, au speculat, s-au folosit de viclenie, doar pentru a accede la putere.
Pentru ei, pe prin plan, a fost si este puterea!