Handbaliştii Universităţii Suceava au reuşit pentru a II-a oară în istoria clubului să se califice în semifinalele Challenge Cup, după o dublă manşă câştigată în faţa turcilor de la Ankara Spor. După o victorie în meciul tur din Turcia (36-33), elevii antrenorului Răzvan Bernicu au făcut un meci foarte bun în faţa propriilor suporteri pe care l-au câştigat la aceeaşi diferenţă de trei goluri, scor 30-27. După un început mai echilibrat, în care oaspeţii au arătat că n-au venit în excursie la Suceava, treptat sucevenii au preluat controlul jocului cu o apărare foarte bună ajutată de numeroase intervenţii ale lui Şelaru.
La pauză, Universitatea a intrat la vestiare cu un avantaj de 4 goluri iar în repriza secundă a făcut spectacol pe teren reuşind să-şi asigure calificarea în penultimul act al competiţiei.
Comentarii
cu fotbalul nu avem nici o treaba.....decat o echipa de fotbal care se chinuie sa stea in liga a-2-a mai bine o echipa de handbal buna.cred ca cu jumate din banii care se dau la fotbal am putea avea o echipa de handbal ce ar putea juca an de an in europa.felicitari .