Liderii ai PDL pleacă în Germania pentru a se întâlni cu liderii partidului Angelei Merkel
Dan COMAN
O delegaţie formată din lideri naţionali ai PDL va fi prezentă săptămâna viitoare în Germania pentru a se întâlni cu lideri ai Uniunii Creştin Democrate (CDU), formaţiune condusă de cancelarul Angela Merkel. Din delegaţia democrat-liberalilor vor face parte şi secretarul general al PDL, senatorul Gheorghe Flutur, şi vicepreşedintele regional, deputatul Ioan Balan. Alături de aceştia, în Germania vor mai fi prezenţi Vasile Blaga, Anca Boagiu, Monica Macovei şi Alin Popoviciu. Gheorghe Flutur a anunţat că în cadrul acestei vizite vor avea loc discuţii la Berlin şi Dresda cu lideri ai CDU în vederea stabilirii strategiei democrat-liberalilor pentru alegerile europarlamentare din acest an. „Vom avea un schimb de experienţă privind organizarea şi comunicarea principalului partid care guvernează Germania. Dorim să învăţăm din experienţa CDU, atât în campania electorală, cât şi în guvernare”, a precizat Gheorghe Flutur.
Acesta stire parca imi aminteste de studentie, trimitem studentii PDL sa invete de la maestrii cum sa conduca, cum sa vorbeasca, cum sa se poarte. O sa le prinda bine? Poate. Vedem ca germanii sunt destul de respectati in Romania nu din cauza ca ei sunt mari vorbitori ci din cauza ca ei FAC nu vorbesc prea mult si rezultatul e bun.
Dar in special Germanii sunt respectati deoarece televiziuni ca Latrina 3 nu sunt in tarile alea si iesiri din alea de linsaj mediatic sunt pedeptsite serios.
Comentarii
delete...this!