Un tânăr de 23 ani, din Horodnic de Sus, ce conducea miercuri dimineaţă un autoturism pe un drum comunal neclasificat din localitate, a fost surprins de apariția unei bovine în faţa maşinii şi, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara drumului şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.