Copii accidentaţi în timp ce încercau să traverseze
Doi copii de 6 şi 9 ani au fost accidentaţi duminică în timp ce încercau să traverseze neregulamentar.Primul accident a avut loc în jurul orei 18.10,când un bărbat de 49 de ani, din municipiul Fălticeni, ce conducea un autoturism pe un drum comunal neclasificat din localitatea Poieni, comuna Udeşti, a surprins și accidentat uşor un minor de 6 ani, din municipiul Suceava, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Două ore mai târziu, un tânăr de 22 de ani, din oraşul Salcea, ce conducea un autoturism pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni, a surprins şi accidentat uşor un minor de 9 ani, din comuna Vereşti, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Comentarii