Fotbalistul în vârstă de 37 de ani dat dispărut de la sfârşitul săptămânii trecute, când plecase de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei, unde urma să participe la nunta unei coleg de echipă, însă nu a mai ajuns la local, a fost găsit mort pe fundul unui iaz adânc de patru metri. Cadavrul lui Sandrino Gherine a fost descoperit vineri după-amiază, într-unul din iazurile de lângă pensiunea unde a avut loc nunta la care acesta nu a mai ajuns. Anchetatorii nu se pot pronunţa încă cert privind cauza morţii, însă totuşi varianta unui nefericit accident pare foarte plauzibilă. Sandrino Gherine mai activa încă în Liga a IV-a de fotbal, la Dorna Vatra Dornei, şi antrena o grupă de copii de la Câmpulung Moldovenesc.