Circulaţia pe calea ferată a fost dată peste cap, duminică, de căderile de zăpadă, iar unele rute sunt impracticabile şi la această oră. Ca urmare a căderii unor arbori pe linia de înaltă tensiune, trenul care pleca de la Suceava la Cacica a rămas blocat în staţia CF Todireşti. În mod normal trebuia să ajungă înapoi la Suceava la ora 18.48, dar a venit la 1.45. Pentru că situaţia încă nu s-a rezolvat, oficialii de la CFR au decis să anuleze temporar trenurile care circulă pe relaţia Suceava – Cacica.Şi spre Ardeal se circulă cu mare dificultate. Recordul de întârziere s-a înregistrat în cazul trenului 1834 Timişoara – Iaşi, care din cauza problemelor înregistrate în zona Lunca Ilvei a ajuns la Suceava cu 6 ore mai târziu faţă de ora programată, adică la ora 2.30 în loc de 20.24. Din aceleaşi motive, trenul 12.837 Iaşi – Timişoara a staţionat în Gara Suceava timp de 4 ore, iar pe parcurs întârzierea a crescut la 6 ore.Vremea nefavorabilă a afectat şi circulaţia trenului 1654 Vatra Dornei – Bucureşti. Acesta trebuia să plece din Suceava duminică noapte, la ora 0.17, dar a plecat abia spre dimineaţă, la ora 5.05.Între timp, circulaţia începe să revină la normal, iar întârzierile au început să scadă la 1-2 ore.