Comercianţii din Bazar ar putea să nu plătească deloc chirie pe spaţii, pentru perioada în care Bazarul este închis. Primarul Ion Lungu a anunţat că a întocmit deja un proiect de hotărâre de Consiliu Local în această privinţă, pentru ca oamenii de acolo să nu aibă de plătit taxe pentru zilele în care nu au avut cui îşi vinde mărfurile, accesul în Bazar fiind blocat de lacătele şi sigiliile puse pe porţi de pompieri.Conform edilului sucevean, încasările din Bazar sunt cam de 300.000 lei lunar, încât, dacă propunerea sa va fi aprobată aleşii locali, în şedinţa de săptămâna viitoare, pierderile municipalităţii vor fi de minim 150.000 lei, pentru că lunea viitoare se împlinesc deja două săptămâni de când marele complex din lunca Sucevei este „teritoriu interzis”.Dacă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu va fi de acord cu propunerea de redeschidere a Bazarului, după punerea în aplicare a majorităţii cerinţelor de prevenire a incendiilor, pierderile municipalităţii, din neîncasarea chiriilor, vor fi mai mari.Pe de altă parte, şi pentru comercianţi fiecare zi în care nu îşi vând marfa reprezintă bani pierduţi.