A încercat să-l mituiască pe poliţistul care l-a prins transportând coarne de cerb fără acte de provenienţă
Florin PAIU
Un şofer care transporta într-un autoturism coarne de cerb fără acte de provenienţă a încercat să scape de dosar penal prin oferirea unei mite agentului de poliţie care l-a oprit în trafic. S-a întâmplat acum două zile, din anchetă rezultând că inculpatul i-a promis poliţistului 300 de lei şi i-a oferit efectiv 200 de lei. Ce nu ştia bărbatul atunci când a dat cei 200 de lei este că poliţistul îşi anunţase deja superiorii, care au sesizat la rândul lor mai departe Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Suceava, fiind organizat un flagrant. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a coordonat acţiunea de constatare a infracţiunii de dare de mită, pe 13 ianuarie, Andrei Marian Moldovan a fost oprit pentru un control în trafic, ocazie cu care agentul de poliţie a verificat maşina şi a depistat coarnele de cerb. Bărbatul nu avea documente, astfel că poliţistul i-a adus la cunoştinţă că urmează a întocmi dosar penal, în baza Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic. Bărbatul a încercat să scape de dosar penal, iar pentru asta i-a promis agentului suma amintită. Echipa constituită din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava a organizat în aceeaşi zi acţiunea flagrantă, bărbatul fiind prins în timp ce îi oferea agentului suma de 200 de lei. „S-a constatat şi instrumentat săvârşirea infracţiunii flagrante de dare de mită. La aceeaşi dată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Moldovan Marian Andrei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită şi s-a luat faţă de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor. Foarte probabil, de la depistarea acestor coarne de cerb, ancheta se va extinde, pentru a se stabili provenienţa acestora, fiind foarte probabil să provină din acte de braconaj.
Comentarii